Tribunalul București a respins, joi, solicitarea Metrorex de suspendare a majorării salariale de 18% acordată anul trecut, în plină criză, angajaților de la metrou. Decizia nu este însă definitivă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Administraţia de la metrou a cerut Tribunalului Bucureşti să suspende efectele Contractului Colectiv de Muncă încheiat la sfârşitul anului trecut, prin care aproximativ 5.000 de angajaţi au primit lefuri mai mari cu 18%, se arată în citaţia primită de sindicalişti. Conducerea Metrorex a cerut instanţei să emită o Ordonanţă Preşedinţială de urgenţă şi cu titlu provizoriu, însă instanța a respins cererea ca inadmisibilă, joi, cu drept de apel în 5 zile de la pronunțare.

Creşterea salariilor a fost decisă ilegal, a stabilit Corpul de Control al Ministrului Transporturilor, pentru că datele financiare ar fi fost măsluite, Compania neputând susţine, în mod real, o astfel de creştere, în plină pandemie şi cu venituri mult reduse pe fondul scăderii numărului de călători, potrivit ministrului Transporturilor Cătălin Drulă. De asemenea, ministrul de resort a arătat că Metrorex pierde lunar 40 milioane de lei, iar o eventuală majorare a preţului cartelelor nu acoperă aceste pierderi. Ca urmare a situaţiei financiare complicate, bugetul Metrorex nu a fost nici acum aprobat.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie