Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au propus suspendarea temporară a activităţii site-ului altex.ro pentru practici comerciale incorecte în contextul Black Friday, spunând că vor informa organele penale competente.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, ANPC afirmă că în data de 9 noiembrie 2021, prin acesarea site-ului www.altex.ro, comisarii au constatat faptul că operatorul economic promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus). Echipele de control ANPC au depistat peste 1.000 de produse cu abateri de preț, afișate pe site.

Instituția afirmă că „reprezentanții Altex au afirmat, cu ocazia discuțiilor pe acestă temă, că ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e”.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ca urmare a neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 50.000 lei. ANPC a propus, ca măsură complementară, suspendarea activității până la încetarea practicii comerciale incorecte.

ANPC a mai transmis că va informa autoritățile din domeniu, respectiv Consiliul Național al Audiovizualului și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI, referitor la abaterile înregistrate, de Black Friday, la Altex, pentru a se putea preîntâmpina continuarea promovării acestui tip de „reducere de preț” neconformă.

De asemenea, ANPC arată că va informa organele penale competente în România cu privire la cazurile de înșelăciune constatate, ca urmare a acestor controale.