Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România cu 9,5%, în februarie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, însă autoturismele „electrificate” au raportat o creştere de 12,9% şi o cotă de piaţă de 43,3%, arată datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

După evoluţia importantă a lunilor anterioare, februarie 2024 vine cu o scădere de 6,4% a înmatriculărilor de autovehicule noi, faţă de luna similară din 2023, respectiv cu 9,6% comparativ cu ianuarie, anul curent.

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 93% din total) au înregistrat, în intervalul de analiză, un volum de 11.171 de unităţi, consemnând o scădere cu 9,5%.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna februarie a acestui an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 23,1% faţă de perioada similară din 2023, ajungând, astfel, la o pondere de 57,5%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o creştere de 21,6% şi deţin o cotă de 17,6% din total.

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţin în a doua lună a anului 2024, o cotă de piaţă de 24,9%, care depăşeşte cu 7,3 puncte procentuale cota deţinută de motoarele diesel.

În acest context, autoturismele full electrice deţin o cotă de 9,9% din piaţă, în luna februarie a acestui an, faţă de februarie 2023, când reprezentau 8,4%. De asemenea, este de remarcat menţinerea ritmului de creştere a autoturismelor 100% electrice (+6,5%) şi a celor plug-in hybrid (+13,5%), de la un an la altul.

În a doua lună din acest an, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 451 de unităţi şi o scădere de 19,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3 – cu 170 de unităţi (+100%), Tesla Model Y – cu 122 de unităţi (+530%), Hyundai Ioniq 5 – cu 38 de unităţi şi Renault Megane – cu 30 de unităţi.

La categoria autoturismelor Plug-in, topul este condus de Toyota RAV4, cu 54 unităţi şi o creştere de 600%, faţă de februarie 2023, urmată de Mercedes Benz GLE (40 de unităţi, +66,7%), Ford Kuga (40 de unităţi), Hyundai Tucson (26) şi Mazda CX 60 (cu 25 de unităţi).

De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota C-HR – cu 178 de unităţi (+111%), apoi Toyota Corolla (160 de unităţi, +8,1%) şi Toyota RAV4 (150 de unităţi).

Pe segmentul autovehiculelor comerciale uşoare şi minibus s-a înregistrat, în februarie 2024, o creştere de 1,6% faţă de luna similară din anul anterior.