Aproape 70% dintre investitorii români au în portofoliu acţiuni din domeniul tehnologiei, iar această pondere ar putea să crească la 71%, în următoarele trei luni, arată cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat privind preferinţele investitorilor individuali, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, tehnologia este a doua cea mai deţinută industrie de către investitori, după sectorul financiar. La polul opus, în topul preferinţelor investitorilor se regăsesc bunurile de consum discreţionar – cu 31% dintre opţiuni, cele industriale (32%), comunicaţiile (41%) şi bunurile de consum de bază (41%).
Deşi se află în partea inferioară a ierarhiei preferinţelor investitorilor, acţiunile din zona bunurilor de consum de bază au avut o performanţă mai bună în acest an, pierzând doar 7,39% din valoare, comparativ cu o scădere de 20,14% pentru indicele S&P 500.
O analiză eToro relevă faptul că, în această săptămână, companiile globale din sectorul bunurilor de consum de bază au depăşit aşteptările. Astfel, cele mai noi raportări financiare ale Coca Cola Company (KO) au arătat o creştere de 11% a veniturilor şi de 16% a vânzărilor organice, pe parcursul trimestrului, faţă de previziunile analiştilor de 9,8%, datorită unui salt de 20% în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa şi de 18% în America Latină. Totodată, vânzările organice au crescut cu 14% în America de Nord.
“Compania a arătat o uşoară scădere de 0,5% a marjei operaţionale care se situează acum la 29,5%. Estimările pentru perioada următoare sunt solide, Coca Cola aşteptându-se să obţină o creştere organică a veniturilor de 14 până la 15%. Aceste rezultate vin după ce rivalul său PepsiCo Inc. (PEP) a înregistrat rezultate bune similare, cu o creştere de aproape 9% a veniturilor şi o revizuire a previziunilor de creştere a veniturilor organice la 12% faţă de 10%, anterior”, se arată în analiză.
În ceea ce priveşte situaţia din sectorul tehnologic, situaţia continuă să fie dificilă, după ce acţiunile Meta Platforms (META) au pierdut 19%, pe 26 octombrie, la închiderea pieţei, în urma unui amestec de veşti bune şi rele privind rezultatele financiare din trimestrul al treilea.
“Deşi compania a depăşit aşteptările privind veniturile, le-a ratat pe cele privind profiturile. Veniturile din trimestrul al treilea au scăzut cu 4%, ajungând la 27,71 miliarde de dolari, dar costurile şi cheltuielile au crescut cu 19%, astfel că venitul operaţional a scăzut cu 46%, la 5,66 miliarde de dolari. Marja operaţională a scăzut drastic la 20% faţă de 36% în urmă cu un an. Mark Zuckerberg a avertizat asupra provocărilor pe termen scurt în ceea ce priveşte veniturile Meta, dar este încrezător că firma are ‘fundamente solide’ pentru a reveni la creştere. Numărul de utilizatori a crescut cu 3% la 1,98 miliarde pentru Facebook şi cu 4% la 2,93 miliarde pentru celelalte aplicaţii, inclusiv Instagram şi WhatsApp”, susţine analstul eToro Bogdan Maioreanu.
În acest context, Meta, împreună cu Microsoft (MSFT) şi Alphabet (GOOG) – compania-mamă a Google – au făcut ca Nasdaq şi S&P 500 să scadă în urma unor raportări mixte privind rezultatele şi a unor estimări mai mici legate de rezultatele viitoare. Sectorul tehnologic a terminat cu peste 2% mai jos şi a întrerupt cele trei zile de creştere a S&P 500.
“Pe lângă rezultatele Meta, unii dintre factorii care au determinat această mişcare s-au datorat îngrijorărilor exprimate de Google, care a înregistrat în trimestrul al doilea o scădere a cheltuielilor cu reclamele pe Youtube şi a menţionat că această tendinţă s-a accentuat în trimestrul al treilea. De asemenea, Microsoft a înregistrat şi ea cea mai slabă creştere trimestrială a vânzărilor din ultimii cinci ani şi estimează că, pe termen scurt, cererea de PC-uri va scădea, ceea ce va duce la încetinirea vânzărilor de software. Sectorul tehnologic se va confrunta cu multe obstacole în perioada următoare, unele provenind din preţurile ridicate ale energiei, care duc la creşterea costurilor pentru centrele de date, altele din scăderea activităţii economice, ceea ce duce la încetinirea vânzărilor de software şi de reclame. Dolarul puternic face ca produsele să fie mai scumpe pentru cumpărătorii de peste hotare şi afectează, de asemenea, vânzările”, este de părere Maioreanu.
eToro este o platformă de investiţii cu active multiple.