„Armata portocalie” a UMB. Cele mai noi imagini cu lotul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești

UMB camioane Drum Expres Craiova Pitești

UMB, cel mai puternic constructor din România, a avansat vizibil lucrările pe Lotul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești, dar imagini recente arată că constructorul mai are de lucru mai ales pe ultimul sfert al tronsonului până la și la nodul cu Autostrada A1. La finalul lunii mai, UMB ajunsese la 50% execuție pe lotul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești. Compania a dat asigurări pentru finalizarea lucrărilor la toți cei 32 de kilometri ai lotului Colonești – Oarja (A1) în decembrie 2024, potrivit CNAIR.

În contextul în care focusul este în prezent pe Moldova, UMB a înregistrat totuși progres la structuri și terasament pe DEx Craiova – Pitești, în primele porțiuni ale traseului fiind terminate toate structurile, cu excepția ultimului sfert de drum, unde drumul expres este doar conturat. Podurile sunt aproape gata, cu excepția podului de peste Autostrada A1, unde lucrările nu au început încă.

Astfel, există șanse ca lotul să fie deschis măcar parțial în acest an, până la Albota, iar restul tronsonului, până la nodul cu A1 să fie inaugurat anul viitor. Legătura Albota-Oarja/Cătalene între Drumul Expres și Autostrada A1 București – Pitești este foarte importantă, mai ales că Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru nodul rutier de-abia în toamna anului 2023, iar durata este de doi ani după cum Economedia a explicat aici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Valoarea contractului este de 754,92 milioane de lei, fără TVA, din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) + Programul Transport (PT).

Imagini cu avansul UMB pe Lotul 4 Craiova – Pitești, pe canalul Youtube „Marius Patrulescu”:

Potrivit oficialilor din Ministerul Transporturilor/CNAIR, pe baza angajamentelor antreprenorilor Ozaltin, UMB și Aktor, în decembrie 2024 se va circula pe Drum de mare viteză de la Craiova la Constanța prin finalizarea loturile 1 și 4 ale Drumului Expres Craiova – Pitești respectiv Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud (tehnic, încă posibil).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Iar avem nevoie de eroi? Sau de legende? Fara ei nu se poate? Miorita si camioane in loc de oi

  2. Ahah armata de oameni sa o vedem… și în special procentualele de avasare a lucrărilor.
    Mersi

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.