Asociaţia Pro Infrastructură salută, joi, reuşita României, care primeşte a doua cea mai mare alocare financiară în cadrul programului SAFE, însă atrage atenţia că ”tehnica militară merge cu trenul” şi cere ca infrastructura feroviară să fie inclusă în SAFE. În plus, asociaţia apreciază că negocierea proiectelor care vor fi incluse în program va mai dura şi consideră că este crucială negocierea termenilor de creditare, scrie News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
”Facem autostrăzi, foarte bine, dar tehnica militară merge cu trenul! Salutăm reuşita de a accesa noi fonduri necesare transporturilor. Totuşi, diavolul este în detalii: proiectele eligibile şi cuantumul lor se vor negocia încă 2-3 luni, la fel şi condiţiile de creditare, banii abia dacă ajung pentru A7 şi A8 şi e musai să dezvoltăm şi sectorul feroviar şi Portul Constanţa, cât şi alte obiective navale şi aeroportuare mai mici. În plus, rămânem în continuare cu investiţii rutiere de vreo 18 miliarde € care nu au finanţare până în 2030”, au transmis, joi, oficialii Asociaţiei Pro Infrastrcutură, referindu-se la alocarea României în cadrul Programului SAFE.
Potrivit organizaţiei, nu este stabilită ponderea transporturilor în alocarea totală disponibilă prin SAFE de 16,7 miliarde €.
”În media au apărut semnale că ar fi de 30%, adică 5 miliarde €. Este o sumă fezabilă, realistă, dar nu este nicidecum finală ori certă, conform surselor noastre oficiale. În următoarele 2-3 luni, se va duce o dublă negociere. Una internă pur politică, între MApN, MT şi MAI şi cealaltă externă cu oficialii Comisiei Europene care vor avea ultimul cuvânt cu privire la proiectele eligibile pe SAFE. Cu siguranţă cei mai mulţi bani vor merge la armată şi o parte la protecţia civilă”, precizează organizaţia.
Aceştia afirmă că responsabilii din MT au solicitat 7 miliarde €. Cele două tronsoane din Autostrada A7 Paşcani-Suceava pot fi contractate oricând pe 1,41 miliarde €. Pe A8 Paşcani-Iaşi-Ungheni sunt 5 loturi, toate în licitaţie, şi pot fi adjudecate la aproximativ 4 miliarde €.
”Mai adunăm un minim de 5-600 milioane € pe magistrala de cale ferată M500 pe o lungime cât mai mare în Moldova. Plus faza 3 din modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, 120 milioane €. Şi alte investiţii mai mici pe naval şi aeroporturi. Cerem imperios ca infrastructura feroviară să fie inclusă în SAFE cu Magistrala M500 din Moldova care să fie readusă la parametrii constructivi de viteză şi tonaj pe cât mai mulţi kilometri, alături de faza 3 din Portul Constanţa. Da, este nevoie de A7 Paşcani-Suceava şi de A8 Paşcani-Iaşi, însă rutierul trebuie să facă loc fraţilor năpăstuiţi din transporturi: feroviarul, navalul şi aviaţia care joacă un rol esenţial în asigurarea securităţii naţionale”, a mai transmis ONG-ul.
Specialiştii organizaţiei cred că ”crucială este şi negocierea termenilor de creditare”.
”Fiecare cent din SAFE va fi returnat de statul român. Teoretic este o perioadă de graţie de 10 ani, însă nu ştim câte şi cât vor fi “ratele”. Dobânda este variabilă, în jur de 2%, în funcţie de condiţiile de piaţă din momentul în care se trimite cererea de plată aferentă celor două tranşe anuale din împrumut. Deci un mecanism similar cu acela folosit în PNRR. Nu ştim dacă vor fi jaloane, dar sigur vom avea ţinte clare de atins. Sperăm că în noiembrie va fi parafat acordul dintre statele membre şi Comisia Europeană, iar startul programului SAFE poate fi imediat în 2026. Teoretic, costurile eligibile ar putea fi decontate retroactiv, începând cu acelea angajate din luna mai 2025. Termenul până la care proiectele trebuie finalizate este 31 decembrie 2030”, a mai transmis organizaţia.
Asociaţia Pro Infrastrcutură transmite, de asemenea, că SAFE reduce într-adevăr presiunea de pe Programul Transport, însă doar cu 6% pe domeniul rutier.
”Din cele 25 de miliarde € care se bat pe alocarea de 5,5 miliarde €, putem scoate doar 1,5 miliarde € aferente Autostrăzii A7 Paşcani-Suceava. A8 Paşcani-Iaşi-Ungheni nu este inclusă în calculul celor 25 de miliarde. Rutierul poate consuma în 2027-2028 toată alocarea de pe Programul Transport. Şi ne rămân obiective de 18 miliarde € care nu au finanţare până în 2030. Câţi bani poate plăti România exclusiv de la buget timp de 1-2 ani până când trecem în următorul exerciţiu financiar UE astfel încât să nu se întrerupă lucrările pe şantiere? Nici nu mai socotim necesarul pe feroviar”, se mai arată în comunicat.
Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar “Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), aceasta fiind a doua cea mai mare sumă distribuită unui stat membru, după Polonia, în cadrul acestui program strategic. Potrivit Guvernului, participarea României la programul SAFE are trei implicaţii majore: componenta de apărare, cea bugetară şi cea de infrastructură. În cazul celei din urmă, este propusă spre finanţare o infrastructură mixtă civilă şi militară, capetele autostrăzilor din nord-estul României: A7 şi A8, Paşcani- Suceava-Siret, respectiv Paşcani-Iaşi-Ungheni.