LIVE Miniștrii din Guvernul Ciolacu sunt audiați în viteză în comisiile parlamentare / Votul de învestire a noului guvern, programat joi

Marcel Ciolacu Nicolae Ciuca sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Audierea în comisiile parlamentare a miniștrilor propuși, pentru ocuparea portofoliilor din Cabinetul Ciolacu, are loc miercuri, 14 iunie, în intervalul orar 10.00-16.45, conform programului stabilit de Parlament. Votul privind învestirea noului guvern ar urma să aibă loc joi, de la ora 12:00.

Avizul comisiilor de specialitate este consultativ, însă au fost cazuri în trecut când miniștrii desemnați care au primit aviz negativ au fost retrași din componența Cabinetului propus pentru învestire. PSD și PNL au majoritatea necesară pentru a-și trece fără probleme miniștrii nominalizați de votul comisiilor, însă în unele cazuri pot apărea și contestări chiar din interiorul coaliției. Este cazul spre exemplu al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, criticat atât din interiorul PSD, cât și recent de parlamentarii PNL din Comisia de sănătate.

Ora 17:28 Social-democratul Mircea Fechet a primit votul majoritar al membrilor comisiilor reunite de specialitate din Parlament pentru mandatul de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor. Propunerea pentru acest portofoliu a fost avizată cu 35 de voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi două abţineri.

Ora 16.50: Luminiţa Odobescu (PNL) a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe, iar Angel Tîlvăr (PSD) a fost aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Ora 16:00 Ministrul propus la Investiţii şi Proiecte Europene, Adrian Câciu, a primit miercuri aviz favorabil în comisiile de specialitate, cu 23 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

Ministrul propus la Investiţii şi Proiecte Europene, Adrian Câciu, a declarat miercuri după audierile din comisii că speră ca până la finalului lunii să se încaseze banii din a doua tranşă din PNRR. El a arătat că se aşteaptă o decizie a CCR şi apoi Comisia trebuie să evalueze cererea săptămâna viitoare şi să ne dea răspunsul final şi apoi parcursul de plată.

„Până la finalul lunii să încasăm aceşti bani din tranşa a doua din PNRR, pentru că până la urmă este destul de întârziată această cerere de plată şi acesta este primul lucru pe care îl voi face când voi prelua portofoliul de la MIPE”, a spus Adrian Câciu la Parlament.

El a arătat că există o discuţie cu Comisia Europeană.

„Chiar astăzi există o decizie pe care o aşteptăm de la Curtea Constituţională pentru un anumit jalon din cele în discuţie şi Comisia trebuie să evalueze cererea săptămâna viitoare, să ne dea răspunsul final asupra cererii de plată şi apopi parcursul de plată.

Ora 15:03 Gabriela Firea a primit aviz favorabil pentru Ministerul Familiei, cu 39 pentru și 21 împotrivă.

Ora 14.50: Alexandru Rafila a primit aviz pozitiv cu 25 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și o abținere.

Nelu Tătaru (PNL), președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, i-a cerut lui Alexandru Rafila să pună în aplicare Planul național pentru combaterea cancerului, care este o lege în vigoare. „Aș vrea ca comunicarea cu noi să fie altfel. Avem o lege care trebuie pusă în aplicare. Aveți libertatea să faceți niște norme de aplicare așa cum le vreți la Ministerul Sănătății”.

Ora 14.17: Parlamentarii USR din comisiile de sănătate protestează cu pancarte la audierea lui Alexandru Rafila:

Ora 14.08Raluca Turcan (PNL) a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Culturii.

S-au înregistrat 17 voturi „pentru”, şapte voturi „împotrivă” şi două abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit Agerpres.

Ora 14.00: Alexandru Rafila (PSD) este audiat în comisiile parlamentare pentru un nou mandat de ministru al Sănătății.

Ora 13.56: Marius Budăi (PSD) a fost avizat pozitiv de comisiile parlamentare pentru un nou mandat la Ministerul Muncii.

Ministerul Muncii a declarat că nu are nicio restanţă în implementarea Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR).

“Dacă vorbim de Legea salarizării şi de termene din PNRR scrise tot de dumneavoastră (USR – n. r.), după ce că aţi scris un PNRR extrem de prost, dar extrem de prost, pentru care vă critică nu doar oamenii politici, vă critică partenerii sociali, vă critică şi ONG-urile că nu le-aţi chemat la dezbatere, nici măcar nu aţi înţeles termenele scrise acolo. Nu există din partea Ministerului Muncii niciun jalon ratat. Niciun jalon ratat. Şi în cererea de plată nr. 1 şi în cererea de plată nr. 2, Ministerul Muncii a avut jaloane de îndeplinit, nu există niciun termen ratat. Cererea de plată nr. 3 încă nu este depusă. Să pui într-un PNRR scris extrem de prost, şi-mi asum ce spun, trei reforme atât de importante una după alta la trei luni de zile şi să vrei să ai şi dezbatere cu partenerii sociali înseamnă să n-ai nicio noţiune cu privire la ce înseamnă implementarea legislaţiei în România. Deci, repet, ca să ţinem foarte bine minte: nu există nicio restanţă din partea Ministerului Muncii în implementarea PNRR”, a spus Budăi, răspunzând unor întrebări venite de la parlamentari USR.

În ceea ce priveşte reforma pensiilor speciale, el a dat asigurări că va creşte vârsta de pensionare la 65 de ani la toate categoriile, mai puţin la magistraţi, care se vor pensiona la 60 de ani.

„Da, creşte vârsta de pensionare şi este prevăzut în amendamente la 65 (de ani – n. r.), cu excepţia magistraţilor, care rămân la 60, dar restul, toate categoriile, la 65 de ani. Raportarea de calcul se va face la stagiul complet, aşa cum este prevăzut, dar nu vom face o raportare peste noapte, pentru că ar însemna o bulversare a sistemelor şi sunt măsuri tranzitorii şi, sigur, veniturile din toată perioada vor fi luate în calcul”, a susţinut Marius Budăi.

Ora 13.18: Avize pozitive în comisii pentru Marcel Boloș (PNL) la Finanțe și Radu Oprea (PSD) la Economie.

Ora 13.00: Bogdan Gruia Ivan (PSD), propus de pentru postul de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul Ciolacu, a primit aviz favorabil din partea comisiilor care l-au audiat, miercuri, în Parlament. El a notat că are “onoarea să fie cel mai tânăr” membru al guvernului. În privința cercetării, “prima prioritate” este actualizarea legislației pe baza căreia funcționează acest domeniu, precum și debirocratizarea”, a spus el.

Bogdan-Gruia Ivan a spus că inteligența artificială, tehnologiile cuantice și energia verde ar putea fi zone prioritare pentru domeniul cercetării, scrie Edupedu.ro.

Ora 12.45: Ministrul desemnat al Finanțelor Publice, Marcel Boloș (PNL), a declarat, la audieri, că nu se pune problema introducerii unor noi taxe și impozite”, precizând că orice modificare a sistemului fiscal trebuie anunțată din timp. Detalii aici.

Ora 12.10 Radu Oprea este audiat pentru postul de ministru al Economiei

La începutul audierilor, membrii comisiilor i-au urat “La mulți ani!” lui Radu Oprea pentru că azi, 14 iunie, e ziua lui de naștere.

Radu Oprea: “Patriotism economic înseamnă dezvoltăm industria românească, sprijinim în continuare întreprinderile mici și mijlocii și reușim avem produsele de calitate pe care ni le dorim. Dacă ne uităm pe balanța comercială, vedem deși în ultima perioadă a început un trend descendent, adică importăm mai puțin, încă suntem dezechilibrați.”

Radu Oprea, despre voucherele de vacanță: “Impactul 6 miliarde de lei era cel estimat la momentul respectiv. Nu trebuie să privim lucrurile doar din perspectiva cheltuielii, trebuie să privim lucrurile și din perspectiva veniturilor care vor fi generate de către o astfel de măsură de sprijin. Însă avem 2,5 miliarde de euro cheltuiți de români anul trecut pe vacanțe internaționale. Provocarea pe care am spus-o mediului de afaceri din România, din turism, operatorilor din turism este aceea în care dacă reușim să ținem turiștii în România sau să aducem turiști străini mai mulți și să presupunem că jumătate din suma pe care o cheltuim astăzi în străinătate de către toți cetățenii României rămâne în țară, această problemă a bugetului, a bugetării, acestui acestui acestui program nu ar mai exista. Cum reușim să ridicăm nivelul calitativ și să scădem prețurile? Pentru că atunci când alegem o destinație în țările vecine, că vorbim de Bulgaria, de Grecia, de Turcia, știm de ce mergem acolo. Și atunci cred că răspunsul trebuie să vină printr-un dialog foarte serios cu operatorii din turism din România și să identificăm împreună soluțiile de a crește nivelul calității serviciilor pentru ca românii să aleagă destinația.”

Aziv favorabil pentru Radu Ștefan Oprea la ministerul Economie cu 46 de voturi pentru și 20 de voturi împotrivă.

Ora 12.05 Marcel Boloș este audiat pentru funcția de ministru al Finanțelor.

Marcel Boloș a precizat că principalul său obiectiv la ministerul Finanțelor este cel legat de predictibilitatea sistemului fiscal. „Nu se pune problema introducerii unor noi taxe și impozite”, a spus el, precizând că orice modificare a sistemului fiscal trebuie anunțată din timp.

El a vorbit de „utilizarea eficientă” a facilităților fiscale, care trebuie analizate pentru a obține „cele mai bune politici fiscale”.

Alte obiective sunt consolidarea fiscal-bugetară, creșterea economică sustenabilă, printr-un program „ambițios” de investiții publice de 112 miliarde lei în acest an și investiții private, pentru utilizarea fondurilor pentru schemele de ajutor de stat. Alte obiective sunt valorificarea eficientă a patrimoniului statului și resurselor minerale, inclusiv concesiunile și redevențele.

El a spus că sunt mai mulți indicatori care trebuie armonizați, respectiv deficitul bugetar, datoria publică, ponderea scăzută a veniturilor fiscale și rata de acoperire a cheltuielilor de funcționare ale statului.

https://www.youtube.com/watch?v=Bb9vhUqnYlI

Ora 12.08: Adrian Veştea (PNL) a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate pentru funcţia de ministru al Dezvoltării. S-au înregistrat 37 de voturi pentru şi 7 voturi împotrivă.

Ora 11.10 Sebastian Burduja a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Energiei.

Sebastian Burduja: “Cred că sunt două argumente principale din CV-ul meu care mă recomandă pentru această poziție. Pe de o parte, pregătirea ca economist, pentru că eu consider că sectorul energetic este motorul principal al economiei unui stat și am văzut cu toții asta, cu atât mai mult în perioada recentă și pe de altă parte, experiența relații internaționale, pentru că discutăm despre un sector care este tot mai interconectat, care depinde de relațiile pe care România poate și trebuie să și le stabilească la nivel internațional, de la Azerbaidjian până la parteneriatul strategic cu Statele Unite, Canada ș.a.m.d.”

România și trilema energetică

România și nu doar România, se confruntă cu o trilemă energetică, deci avem trei deziderate care nu se pot îndeplini întotdeauna în același timp, a spus Sebastian Burduja.

“Pe de o parte, siguranță, și eu numesc asta România sigură, în care ne asigurăm securitatea, resurse energetice, iar pe de altă parte, România verde, deci o energie cât mai curată și, în al 3-lea rând, România competitivă, deci cu un preț al energiei cât mai redus. Cu această trilemă, repet, nu ne confruntăm doar noi, se confruntă orice economie de piață liberă, orice economie europeană, în principal. Și le-aș lua pe rând, cu voia dvs. Pe de o parte, în ceea ce privește securitatea energetică, România are principala datorie de a-și asigura securitatea energetică pentru cetățenii ei. Și asta este un deziderat cu atât mai important în contextul actual geopolitic, de securitate. Asta înseamnă că trebuie să insistăm pe producția autohtonă de energie din surse diversificate și, de asemenea, pe acces la surse externe cât mai diverse, pentru a nu depinde de un singur furnizor.

În același timp, avem o datorie față de Republica Moldova și România și-a îndeplinit-o în perioada recentă. Ca să citez unul dintre oficialii Republicii Moldova recent a spus că România a ținut lumina aprinsă în Republica Moldova. Acesta nu este deloc puțin lucru și trebuie să continuăm să-i ajutăm pe frații noștri de peste Prut. 

Al doilea deziderat și n-avem cum să-l ignorăm, pentru că el este stabilit la nivel european, la nivel global, și anume energia verde. Asta a însemnat, mai ales în trecut, și un cost mai mare ale energiei. Sigur că noile tehnologii au însemnat și acces la un cost mai scăzut pentru tehnologiile verzi. România este printre statele care și-au îndeplinit ținta Fit for 55. 

Asta înseamnă că minim 24% din producția internă de energie este din energie verde, dar bineînțeles că avem marea provocare de a atinge neutralitatea climatică la nivelul anului 2050 și asta este o provocare nu doar pentru noi, ci pentru toate țările care au aderat la acest acord și care au în vedere abordarea provocărilor legate de schimbările climatice. România este norocoasă în acest punct de vedere, pentru că avem un potențial al energiilor verzi, al energiei verzi foarte ridicat, de la zona de hidro până la energie solară, energie bazată pe hidrogen, unde România este printre statele care au o cercetare foarte competitivă și, nu în ultimul rând, energie eoliană.

Despre listarea Hidroelectrica la BVB

Burduja: Listarea Hidroelectrica, un lucru absolut minunat. Nu înseamnă că ne vindem țara, ci că dăm posibilitatea românilor să investească în companiile de stat și să își sporească agoniseala. 

Ora 11.58 Președintele comisiei a decis să treacă la vot și să elibereze sala pentru că urmează așteaptă audieri ale miniștrilor nominalizați. Reprezentanții opoziției au protestat pentru că Sebastian Burduja nu a răspuns la niciuna dintre întrebările lor, unele dintre ele făcând referire la posibila eliminare a plafonării prețurilor energiei, în condițiile în care prețurile de pe bursă sunt mai mici decât plafoanele stabilite de stat.

Aviz favorabil cu 38 de voturi pentru și 17 împotrivă.

Ora 11.00. Sorin Grindeanu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor, cu 24 de voturi „pentru” și 6 „împotrivă”, favorabil votând și UDMR.

El a declarat că au fost semnate toate contractele pentru Autostrada Sibiu – Pitești și A1 Lugoj – Deva. Pe Autostrada Moldovei, A7, 12 din cele 13 contracte au fost semnate.

O prioritate pentru el este revitalizarea Portului Constanța pe componenta feroviară și 100 de linii reparate. În Portul Constanța și în zona adiacentă, investiții de aproape un miliard de euro pe componenta feroviară, a anunțat el.

Grindeanu afirmă că în 2022, la Ministerul Transporturilor, s-au semnat contracte de 10,3 miliarde de euro. Începând din 2023, CNAIR va inaugura minimum 100 de kilometri de Autostradă și Drum Expres. „Le mulțumesc și miniștrilor care au fost înainte pentru aceste proiecte”, a spus el.

Ora 11.00Aviz pozitiv în comisiile parlamentare pentru Ligia Deca, propusă în continuare ministru al Educației.

Ora 10.55: Scandal în comisiile juridice la audierea Alinei Gorghiu. Ședința este condusă de senatorul PNL Cristian-Augustin Niculescu-Țăgârlaș, care a impus ca grupurile parlamentare să adreseze doar câte o întrebare de fiecare grup de la Senat și de la Camera Deputaților. Senatorul PNL Cristian-Augustin Niculescu-Țăgârlaș a refuzat să o lase pa Gorghiu să răspundă pe rând întrebărilor și a anunțat la final, în vociferările parlamentarilor USR, de la Forța Dreptei, AUR și neafiliați, că ministra propusă la Justiție trebuie să răspundă în maximum 6 minute, pentru că trebuie închisă ședința.

Ora 10.30Ligia Deca, în comisii: Media creșterilor salariale, de luna aceasta – 30% pentru personalul didactic și 33,9% pentru nedidactic. Ca priorități, ministrul nu anunță nicio noutate, doar evocă obiectivele din PNRR, scrie Edupedu.ro.

Ora 10.35 Florin Barbu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Agriculturii. 

Florin Ionuț Barbu este audiat pentru funcția de ministru al Agriculturii.

Florin Barbu a transmis că are ca priorități canalele de irigații, continuarea sprijinului financiar decuplat de producție, continuarea programului „Tomata” și continuarea altor programe de sprijin deja existente pentru agriculturi, precum și inițierea unor programe noi.

El a fost întrebat dacă va evalua angajările făcute de fostul ministru Petre Daea inclusiv angajările rudelor sale și pe cine va angaja când va veni la minister, însă nu a răspuns la această întrebare.

Barbu a precizat că prioritatea numărul 1 este cea de susținere a culturii cartofului.

El a precizat că vrea să ceară la UE extinderea liste de produse din Ucraina interzise la import, ci pentru care se permite doar tranzit. Pe lângă cele 5 produse actuale, el a spus scă va încerca să introducă și mierea, carnea și alte priorități ale României, astfel încât „fermierii români și poată să își comercializeze produsele pe care le produc în România.

Ora 10.30Ligia Deca, în comisii: Media creșterilor salariale, de luna aceasta – 30% pentru personalul didactic și 33,9% pentru nedidactic. Ca priorități, ministrul nu anunță nicio noutate, doar evocă obiectivele din PNRR, scrie Edupedu.ro.

Ora 10.08: Au început primele audieri. Alina Gorghiu este audiată pentru funcția de ministru al Justiției.

„Numărul de pensionări. Uneori a fost introdus în spațiul public un discurs ușor panicard. Mă disociez de acest discurs, dar o privesc ca pe o îngrijorare care trebuie tratată serios. Prin tratarea serioasă a problemei și prin dialog instituțional vom găsi soluțiile pentru rezolvarea acestei probleme sau măcar să nu se agraveze”, a afirmat Alina Gorghiu, în timpul audierii.

Ea a menționat că lupta anticorupție este prevăzută în programul de guvernare și a promis că se vor asigura resurse materiale și umane pentru DNA și DIICOT.

Ora 9.50: Deputatul PNL Dan Vîlceanu a anunțat, marți dimineață, în ședința grupurilor parlamentare ale liberalilor, că nu va vota pentru Guvernul Ciolacu, potrivit surselor G4Media.ro.

Ora 9.00: Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu a anunțat, într-un comunicat de presă, că nu votează un guvern din care face parte Alexandru Rafila, la rândul său deputat PSD, după ce ministrul Sănătății a lansat un alt plan pentru combaterea cancerului decât cel votat de Parlament. Achimaș-Cadariu susține că nu s-a întâmplat nimic notabil în Sănătate în ultimii doi ani. Detalii aici.

Știrea inițială

Lista miniştrilor şi Programul de guvernare au fost depuse, marţi seara, la Parlament, așa cum a anunțat premierul propus și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care a ținut să menționeze că reprezentanții UDMR mai au timp să se răzgândească în această noapte, pentru a rămâne la guvernare, având în vedere că atât PSD cât și PNL au convenit asupra unei variante suplimentare de guvern, în care sunt incluși și reprezentanți ai UDMR.

Dorința privind păstrarea UDMR-ului la guvernare a fost exprimată, însă, doar la nivel declarativ, având în vedere că nominalizările PNL și cele ale PSD pentru portofoliile ministeriale a fost deja transmise Parlamentului.

Concret, miercuri, de la ora 10.00, vor fi audiați candidaţii pentru ministerele Agriculturii, Justiţiei şi Educaţiei. De la ora 11.00, vor fi audiaţi miniştrii de la Dezvoltare, Transporturi şi Energie, iar de la ora 12.00 cei de la Finanţe, Cercetare şi Economie. Candidaţii pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Culturii vor apărea în faţa comisiilor de specialitate de la ora 13.00, iar de la 14.00 cei de la Sănătate, Familie şi Interne. De la 15.00, este programată audierea candidaţilor de la Apărare, Proiecte Europene şi Externe, iar de la 16.00 va fi audiat candidatul pentru Ministerul Mediului, așa cum reiese din programul care poate fi consultat la Audieri Guvern iunie 2023 (1)

Votul privind învestirea noului Guvern condus de Marcel Ciolacu a fost programat pentru joi, de la ora 12.00.

Cabinetul condus de Marcel Ciolacu, format din

Prim ministru: Ion Marcel Ciolacu (PSD)

Viceprim ministru: Marian Neacșu (PSD)

Vicepremier și ministrul Afacerilor Interne: Cătălin Predoiu (PNL)

Miniștri PSD:

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii , Sorin Mihai Grindeanu

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale , Marius Constantin Budăi

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu

Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea

Comentarii

  1. Pentru crimele si distrugerile comise asupra populatiei ar trebui audiati la parchet, nu in fieful lor.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.