Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate, miercuri, proiectul care prevede înfiinţarea liniei de transport public de călători în scop turistic “Bucharest City Tour”, transmite Agerpres.
Astfel, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov va fi împuternicită să emită licenţele de traseu pentru autobuzele de tip “double decker” (cu două nivele), deţinute de către STB.
Conform raportului de specialitate, traseul va asigura conectarea turiştilor la principalele obiective culturale de patrimoniu ale Capitalei: muzee, teatre, spaţii de agrement şi timp liber.
Totodată, se reaminteşte că în 2009 a fost înfiinţată prima linie turistică din Bucureşti, iar transportul s-a efectuat în perioada 2009 – 2019, câte 4-6 luni/an, cu autobuze închiriate. În perioada 2020 – 2022, linia turistică a fost suspendată din cauza pandemiei.
În prezent, STB deţine şase autobuze de tip double decker, marca Volvo.
STB propune înfiinţarea liniei de transport turistic pe traseul: Piaţa Presei, şos. Kiseleff, Calea Victoriei, bd. Naţiunile Unite, bd. Libertăţii, bd . Unirii, Piaţa Unirii, cu întoarcere pe bd. I.C. Brătianu, bd. Nicolae Bălcescu, bd. Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, şos. Kiseleff, Piaţa Presei (rond), şos. Kiseleff, Piaţa Presei.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
La finele lunii mai, STB a anunțat că scoate la închiriat autobuzele turistice cu etaj. Potrivit unui anunț postat pe pagina sa de Facebook, “STB SA îți oferă ocazia de a închiria autobuzele turistice double-decker pentru grupuri, evenimente speciale, filmări clipuri video, excursii cu grupuri școlare, prezentări de modă sau diverse alte activități!”
Tarifele sunt următoarele, potrivit anunțului:
Tarif tur închiriere autobuz double-decker: 1.092,44 lei (tarif fără TVA) – 1.300,00 lei (tarif cu TVA)!
Tarif orar închiriere autobuz double-decker: 890.76 Lei (tarif fără TVA) – 1.060,00 Lei (tarif cu TVA)!
G4media.ro a scris în premieră în decembrie 2022 despre faptul că STB a cumpărat de la o firmă din Harghita care se ocupă cu prelucrarea pietrei, șase autobuze supraetajate pentru 71.300 euro bucata care ar fi fost de fapt cumpărate din Suedia pentru 24.820 euro bucata.
Ca reacție, STB a transmis atunci G4media.ro că procedura de achiziţie s-a demarat conform legislaţiei, că preţul ofertat s-a încadrat în valoarea estimată a achiziţiei şi că „prin documentaţie nu s-a solicitat preţul de achiziţie de la producător”.

Totodată, compania de transport a ținut să precizeze că „a analizat ofertele publicate de operatorii de transport vis-a-vis de posibila vânzare de autobuze double decker şi nu a identificat niciun un anunţ de vânzare în acest sens de la vreo societate din Suedia”.

O lună mai târziu, în ianuarie 2023, documentele oficiale după recepția făcută celor șase autobuze supraetajate pe care Societatea de Transport București (STB) din cadrul Primăriei Capitalei le-a cumpărat la mâna a doua de la o firmă din Harghita, care se ocupă cu prelucrarea pietrei, pentru 71.300 euro bucata, arătau că autobuzele aveau mai multe nereguli.
– lipsă aparate de aer conditionat
– încălzire nefuncțională
– geamuri fisurate sau lipsă
– uși care nu se închid
– anvelope neconforme
– elemente care necesită să fie revopsite
– lipsă stingătoare
– lipsă dispozitive cuplare pentru remorcare
– linoleum rupt
– acoperiș retractabil în stare deplorabilă, etc.
Acestea sunt doar câteva dintre defecțiunile constate de membrii comisiei de recepție, potrivit documentului obținut la vremea respectivă de G4Media.
Important de precizat este faptul ca aceiași membri ai comisiei de recepție STB consemnează la rubrica „Observații” că două dintre cele șase autobuze nu au Cartea de Indentitate a Vehiculului (CIV) și nici Inspecția Tehnică Periodică (ITP) făcută.
Mai mult, ele nu au circulat niciodată pe traseul turistic “Bucharest City Tour”, din diverse motive birocratice și amânări motivate electorale, după cum a scris în luna februarie a acestui an Buletin de București.