Autonom a înregistrat un profit net de 57,8 milioane lei în 2022

autonom, auto Sursa foto: Facebook / Autonom

Autonom a înregistrat un profit net de 57,8 milioane lei și venituri totale de 647 milioane lei în anul 2022, potrivit unui comunicat de presă. Compania transmite că raportează cel de-al 16-lea an consecutiv de creștere de la înființare, cu o creștere anuală medie compusă de 51%.

„Anul 2022 a continuat să fie unul marcat de multiple șocuri la nivelul economiilor locale și globale: inflație puternică, accentuată de disfuncționalitățile din lanțurile de aprovizionare, de creșterea prețurilor la energie și materii prime, a dobânzilor bancare pentru credite, a costurilor cu forța de muncă. Aceste șocuri ne-au provocat în continuare să găsim soluții pentru a ne adapta, a progresa”, a declarat Dan Ștefan, co-fondator Autonom.   

Compania transmite că toate liniile de business, inclusiv cele secundare, au înregistrat o performanță notabilă în 2022 și s-au dovedit a fi motoare de creștere ale companiei.  

„Divizia Autonom Lease a încheiat anul cu o flotă de 10.949 de vehicule închiriate în leasing operațional, în creștere cu 52% și cu venituri de 293,9 milioane lei, reprezentând o majorare de 58% față de finalul anului 2021. Rezultatele au fost determinate de creșterea notorietății și încrederii în brandul și în produsul full service oferit de Autonom Lease, acesta fiind accesat atât de companii cu flote mici, cât și de companii mari și cu nevoi complexe, Bergenbier reprezentând un exemplu relevant în acest sens. În 2022, Autonom a achiziționat și a finalizat integrarea companiei Țiriac Operating Lease (Premium Leasing), o afacere cu venituri anuale de peste 90 de milioane de lei și active de peste 200 de milioane de lei. Odată cu integrarea în ecosistemul Autonom, flota a crescut cu peste 2.600 de mașini, marcând astfel a doua mare fuziune și achiziție din istoria Autonom”, anunță compania.

În ceea ce privește divizia de închirieri, autonom spune că veniturile au crescut cu 52% în 2022 față de 2021 și au ajuns la 104,7 milioane lei în 2022, cu un grad de ocupare al flotei de rent la peste 88%. Evoluția pozitivă a fost determinată de o serie de factori precum creșterea turismului și a traficului de pasageri pe aeroporturile din România, presiunea din piața auto pentru mașini de pre-livrare, determinată de întârzierea livrărilor mașinilor noi, și creșterea segmentul serviciului de mașină de înlocuire în caz de accident (conform legislației române, șoferii păgubiți în accidente rutiere au dreptul de a solicita un autoturism de înlocuire pe perioada reparației,  costul acesteia fiind decontat de asigurarea RCA a șoferului vinovat).

„Divizia de vânzări mașini Autonom AutoRulate, a înregistrat venituri totale din vânzarea vehiculelor rulate de 120,8 milioane lei, în creștere cu 54% față de 2021, în principal datorită majorării cu 32% a numărului de mașini  vândute și a creșterii prețurilor pentru mașinile second-hand, determinate de provocările din lanțul de aprovizionare”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Sursa foto: Facebook / Autonom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *