Autoritatea pentru Reformă Feroviară vrea să lanseze un program “Rabla feroviar”

tren cfr calatori

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) lucrează la o strategie de achiziţii şi închirieri pe termen lung, care presupune un program ”Rabla feroviar” şi constituirea unei companii de leasing feroviar românească, a declarat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu, citat de Agerpres.

“Sper ca până la sfârşitul anului să avem o formă avansată a unei strategii de achiziţii şi închirieri pe termen lung. (…) De anul trecut, legislaţia în domeniul feroviar chiar ne cere obligatoriu să existe o astfel de strategie corelată cu strategia de dezvoltare a serviciilor feroviare. (…) Astfel, am demarat anul acesta încă două măsuri care, e adevărat, îşi vor arăta efectele probabil cel mai devreme în 2-3 ani, una dintre ele în corelare cu un proiect internaţional unde este parte România – Iniţiativa celor trei mări- am reuşit să punem pe lista de investiţii constituirea unei companii româneşti de leasing feroviar, care să cumpere trenuri şi de călători, care să fie pusă la dispoziţia operatorilor sub formă de închiriere, ceea ce, practic, va completa resursele financiare pe care le are statul la dispoziţie. De asemenea, în discuţiile pe care le-am avut cu Agenţia Fondului de Mediu, avem un acord preliminar pentru asigurarea unei finanţări să pregătim un ‘Rabla feroviar’. Deci, practic, să înlocuim o parte din locomotive, vagoane cu trenuri noi”, a spus Roşeanu, pentru Agerpres.

Şeful ARF a precizat că pentru programul “Rabla feroviar” va fi gândită o schemă prin care statul român, prin Fondul pentru Mediu, să sprijine cu un procent cât mai mare achiziţia de trenuri de generaţie nouă.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

“Nu va fi voucher, ci vom gândi o schemă în baza căreia, cu implicarea operatorilor feroviari, vehiculele cu o anumită vechime să fie garantat că se retrag din circulaţie, se dau spre casare şi statul român, prin Fondul de Mediu, să sprijine cu un procent cât mai mare achiziţia altor trenuri de generaţie nouă. Mai ales discuţia era pentru vehicule destinate liniilor neelectrificate. Deci, practic, în funcţie de ce buget va fi identificat, încercăm să sprijinim înlocuirea unor vehicule diesel cu unele pe baterii sau hidrogen, în funcţie de cum vor fi pregătite proiectele”, a explicat el.

Potrivit acestuia, programul “Rabla feroviar” ar putea fi demarat anul viitor.

“Sperăm ca anul acesta să finalizăm documentaţia preliminară şi, practic, cu bugetul următor să putem intra la finanţare, pentru că şi pentru a fi deblocat oficial un astfel de program este necesar din partea noastră, ca beneficiar sau ca reprezentant al beneficiarilor, să pregătim nişte fişe de investiţii, un plan de investiţii şi de randament şi se corelează cu acea strategie la care am făcut referire mai devreme, care, practic, va ţine cont de necesarul real de investiţii şi nu de fondurile pe care le avem. Deci, practic, să avem un portofoliu de investiţii în funcţie de disponibilităţile financiare ale statului român, pentru că noi, până la urmă, suntem un braţ al statului român, să putem să înaintăm aceste investiţii pe măsură ce se deschid apeluri sau ni se înaintează propuneri de a solicita astfel de fonduri”, a adăugat Ştefan Roşeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: