Autoritățile vor să stabilească tarife de referință la reparațiile auto

masina, accident, asigurare auto, service Sursa foto: Pixabay

Prețurile la reparațiile auto din service-uri se vor calcula pe baza unor tarife de referință, a anunțat joi vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, care a precizat că tarifele vor fi calculate de către o societate imparțială, cu expertiză în zona financiară. Inițiativa vine în contextul în care statul va introduce decontarea directă a daunelor RCA, care este așteptată să majoreze prețurile asigurărilor auto.

Consiliul Concurenţei propune stabilirea unui tarif de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto, în condiţiile în care obligativitatea decontării directe între companiile de asigurări creează premisele ca preţurile să crească.

„Nimeni nu stabileşte tariful de referinţă. Tariful de referinţă se calculează. Tariful de referinţă este rezultatul unor calcule care au la bază datele reale din piaţă şi pentru ca aceste date să fie corect colectate se va împuternici RAR (Registrul Auto Român) să facă aceste colectări de date din piaţă, ei având obligativitatea supravegherii dintr-un anumit punct de vedere a tot ce înseamnă altceva decât zona asigurărilor – şi aici ne referim în special la unităţile reparatoare din toate zonele ţării. Ei vor avea obligaţia publicării unei liste cu service-urile autorizate de către RAR şi această informaţie va fi obligatoriu preluată atât de către BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) cât şi de societăţile de asigurare şi îşi vor pune pe site-urile proprii aceste informaţii colectate şi publicate de către RAR”, a menţionat Cristian Roşu, la Conferinţa anuală a BAAR „Asigurările auto – înapoi în viitor”, potrivit Agerpres.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, potrivit vicepreşedintelui ASF, RAR va colecta aceste informaţii vizavi de preţurile care se practică în zona/arealul lor de competenţă şi de expertiză şi acestea vor fi furnizate unei societăţi cu expertiză în zona financiară.

„Toate aceste elemente organizatorice şi procedurale se vor reglementa prin acel grup de lucru de care vorbea Consiliul Concurenţei şi l-am construit astfel încât să îi creăm o imparţialitate cât se poate de mare şi o autonomie, astfel încât să nu fie acuzat că este partinic. Din acel grup de lucru vor face parte reprezentanţi ai societăţii civile, ai transportatorilor. Când zic societatea civilă mă refer atât la societăţile de consumatori, Protecţia Consumatorului, Consiliul Concurenţei, ASF, BAAR şi mediul academic care să certifice instrumentele pe care le va avea la dispoziţie această societate care va fi nominalizată pentru calcularea acestor tarife de referinţă. Odată calculate tarifele de referinţă, ele se vor publica şi vor fi calculate anual”, a adăugat Cristian Roşu.

Potrivit vicepreşedintelui ASF, aceste tarife de referinţă nu vor fi impuse, la fel cum tariful de referinţă a RCA-ului nu se impune niciunei societăţi de asigurare, aşa cum cursul valutar nu se impune niciunei bănci în decontări.

„Vrem să conştientizăm pe toată lumea vizavi de onestitatea cu care ar trebui să lucrăm şi să operăm în această piaţă. Am fost de acord şi cu posibilitatea construirii unei case de clearing care va fi tot în sarcina BAAR. Această casă de clearing va trebui să o construim când piaţa va fi echilibrată, când vom avea foarte puţine discrepanţe sau discrepanţele vor fi suficient de sustenabile, astfel încât o casă de clearing să fie funcţională corect. Pentru a construi această casă de clearing vor trebui construite fonduri în timp. Noi, în analizele pe care le facem, apreciem că într-un interval de doi-trei ani ar fi un interval minimal în care să se strângă o sumă suficientă, astfel încât să înceapă să funcţioneze această casă de clearing. Ea va fi ca o opţiune pe care să o avem la îndemână, astfel încât în momentul în care va fi oportun să putem să o construim. Şi pentru că este bine să o introducem de acum în lege, pentru că orice modificare va necesita un timp îndelungat”, a precizat Cristian Roşu.

Acesta a mai spus că în piaţa de asigurări nu se prevede niciun faliment. „La momentul acesta, din câte ştiu, Fondul de Garantare are peste 650 milioane lei sold, iar în lucru ei au în momentul de faţă un număr foarte mic de cereri de plată din scurgerea falimentelor pe care le-au avut în administrare”, a adăugat vicepreşedintele ASF, menţionând că analizele autorităţii nu arată că în 2021 sau 2022 ar putea să se întâmple ca presiunea asupra Fondului de Garantare să crească.

Ce înseamnă decontarea directă

Ministerul Finanţelor a publicat, în data de 26 ianuarie 2021, pe propria pagină de Internet, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă ce vizează decontarea directă obligatorie între asigurătorii de RCA.

Serviciul de asigurare de decontare directă garantează persoanei prejudiciate posibilitatea de a se adresa asigurătorului la care are încheiată asigurarea RCA în vederea recuperării prejudiciului, urmând ca acesta să recupereze în totalitate sau în parte sumele achitate de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Conform proiectului, un alt scop al introducerii acestui serviciu de asigurare este acela de soluţionare amiabilă a unui număr extrem de mare de dosare de daună de regres administrativ, în special de micşorare a costurilor de gestionare a acestora, dar şi reducerea termenului de acordare a despăgubirilor.

Totodată, decontarea directă între asiguratorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: accidentele auto se produc pe teritoriul României; vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România; prejudiciile au rezultat în urma unui eveniment produs exclusiv între două vehicule; ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului; din accident s-au produs prejudicii exclusiv vehiculelor.

În cazurile în care se îndeplinesc în mod cumulativ condiţiile prevăzute, persoana prejudiciată avizează dauna la propriul asigurator RCA.

Procedura de decontare directă se stabileşte prin reglementări ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: