CNAIR a lansat în licitație realizarea unui studiu de fezabilitate de 30 de milioane de lei pentru extinderea la trei benzi pe sens a Autostrăzii București – Pitești. Studiul va dura 15 luni iar proiectul este inclus în POT 2021 – 2027.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
CNAIR a lansat anterior mai multe licitații pentru studiile de fezabilitate pentru lărgirea autostrăzilor care pornesc din București, însă ele au fost anulate.
Acum, Compania de Drumuri licitează separat studiul pentru lărgirea Autostrăzii A1 București – Pitești.
Odată finalizat studiul, se pot contracta lucrările. În orice caz, mai devreme de 2030 probabil că nu vom circula pe trei benzi pe A1.
Lărgirea la 3 benzi/sens este obligatorie pe A1 București – Pitești unde capacitatea de preluare este cu mult depășită, iar pe tronsonul Ciorogârla – București se produc zilnic tamponări și accidente (și favorizate de lipsa descărcării în A0 – Autostrada Bucureștiului).
Autostrada A1 București – Pitești este una dintre cele mai aglomerate rute din țară, pe tronsonul Ciorogârla – Militari (Iuliu Maniu/intrare pe Centură) cozile fiind pe mai mulți kilometri.