Autostrada Sibiu – Făgăraș: CNAIR a scos la licitație contractul pentru supervizarea lucrărilor și pe lotul 2, Avrig – Arpașu de Jos (20 km). Toate cele patru loturi sunt în procedura de achiziție pentru consultanță

DN 1 ieșire spre Făgăraș

Compania de Drumuri a scos la licitație un contract de până la 57 de milioane lei pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, ultimul dintre cele patru tronsoane care nu avea licitație lansată pentru consultanță. Lotul 2, Avrig/Mârșa – Arpașu de Jos, are o lungime de 20 de kilometri, iar pe traseu sunt 25 de poduri și viaducte, cele mai lungi fiind podul peste râul Avrig și DJ 105 F (420 metri) și viaductul peste Valea Dincota (403 metri), conform documentației pe care a consultat-o Economedia. Valoarea contractului este cuprinsă între 48 și 57 de milioane de lei, aceeași sumă fiind alocată și pentru consultanță pe Lotul 1 Sibiu/Boița – Avrig (detalii aici). Durata totală a contractului de supervizare este de 182 de luni (124 de luni în etapa de garanție). Ofertele pot fi depuse până pe 7 iunie.

„Obiectul prezentului Contract de Servicii este furnizarea de servicii de supervizare de inalta calitate, atat in timpul perioadei de proiectare si executie a lucrarilor, cat si pe parcursul perioadei de garantiei a lucrarilor, in vederea urmarii corectei utilizari a fondurilor disponibile si pentru a se asigura ca Antreprenorul proiecteaza si executa lucrarile in conformitate cu obligatiile contractuale, in special in ceea ce priveste durata, cantitatea, calitatea si costul proiectarii si al lucrarilor. Consultantul va avea rolul de Supervizor conform prevederilor Condițiilor Contractului „Proiectare si Executie Autostrada Sibiu – Fagaras, Tronsonul 2: km 14+253 – km 34+175 Avrig-Marsa (DJ105G) – Arpasu de Jos (DN1)” In conformitate cu prevederile art. 221 din Legea 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu respectarea articolului 24 din Contractul de servicii”, arată documentația SEAP.

Șase constructori din România, Italia, Turcia și Ucraina au depus pe 27 februarie 2023 oferte la contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Este un lot scos la licitație încă din noiembrie 2022, dar suspendat pentru două luni după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a admis contestațiile WeBuild (Astaldi). Cele șase oferte au venit de la PORR Construct – Subsidiara din România a constructorului din Austria, WeBuild – Italia, Kolyn, Makyol și Mapa din Turcia respectiv Automagistral din Ucraina. Durata contractului de 1,7 miliarde lei- 2 miliarde lei pentru tronsonul 2 Avrig – Mârșa (lotul cu bardoul) este de 48 de luni (12 proiectare și 36 execuție).

Autostrada Sibiu – Făgăraș are 68 kilometri (cu 5 km drum de legătură Lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier.

Tronsonul 1 Sibiu (Boița) – Avrig – Mârșa, lungime 14 kilometri și valoare estimată între 2 și 2,4 miliarde lei.

Tronsonul 2: Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km și cu o valoare estimată între 1,7 și 2 miliarde lei.
Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km și cu o valoare estimată de 1,836 miliarde lei și 2,1 miliarde lei.
Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (cu o lungime de 16,26 km) și Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată 1,1 și 1,37 miliarde lei

Autostrada Sibiu – Făgăraș, o investiție de aproape 7 miliarde de lei, are o durată de realizare de 4 ani. Este prima secțiune a Autostrăzii dintre municipiile Sibiu și Brașov (A3 Râșnov). Pentru secțiunea II Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani), însă pentru A 13 Brașov-Bacău, CNAIR a ratat și a doua licitație pentru finalizarea studiului de fezabilitate.

Sursa Foto : CNAIR

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *