Constructorii interesați de contractul CNAIR pentru proiectarea și execuția Podului peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii au depus 94 de solicitări/clarificări prin care au cerut informații despre accesul pe teritoriul Republicii Moldova, Acordul de Mediu, durata de execuție a contractului și valabilitatea unor avize precum Certificatul de Urbanism care se regăsesc în documentația din caietul de sarcini.
CNAIR a publicat clarificările constructorilor și răspunsurile la întrebările acestora, iar noul termen pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 31 ianuarie 2024, după cum anunța vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, dar luni, 22 ianuarie, în platforma SEAP licitația figurează, în continuare ,,suspendată”
Constructorii au cerut CNAIR o perioadă de execuție de 30 de luni, cu 12 luni în plus față de cea prevăzută de 18 luni, un sistem rutier pentru trafic greu care să răspundă situației actuale cauzate de războiul din Ucraina și transportul cerealelor prin Portul Constanța, dar și baza legală pentru lucrările de pe teritoriul Republicii Moldova :
Clarificare constructor : ,,Studiul de trafic este vechi avand in vedere perioada de perspectiva luata in calcul. Avand in vedere si situatia actuala legata de razboiul din Ucraina precum si faptul ca cerealele din Ucraina vor fi exportate prin portul Constanta in viitorii ani, volumul de trafic ar trebui actualizat astfel incat ofertantii sa ia in calcul un sistem rutier care sa permita acordarea unei garantii a lucrarii intre 60 de luni si 120 de luni.”
Solicitare Constructor : ,,Avand in vedere solicitarea de mai jos, va rugam sa prelungiti perioada de executie a lucrarilor cu cel putin 12 luni. In perioada estimata actuala de 18 luni pot fi incluse 2 perioade de iarna (2×3 luni = 6 luni) si 2 perioade de primavara (martie-iunie de 2×4 luni = 8luni), in total 14 luni. In aceste conditii obiectivul supus achizitiei publice nu se va putea realiza. ” / Răspunsul CNAIR : ,,Durata de executie a lucrarilor la obiectiv este de maxim 18 luni de la Data de Incepere a Lucrarilor”
Constructorii au întrebat CNAIR și cum vor lucra pe teritoriul Republicii Moldova : ,,Referitor la: CERINTELE BENEFICIARULUI PCT. 2.4. Access pe teritoriul Republicii Moldova Cu privire la prevederile acestui punct va rugam:
1. sa ne puneti la dispozitie Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova.
2. Care este regimul/modalitatea decontarilor pentru produsele si serviciile contractate in Republica Moldova.
3. Care este regimul privind organizarea de santier (avize, acorduri, premise, autorizatii etc.) pe teritoriul Republicii Moldova.
4. In cazul in care materialele (exemplu beton) vor fi aduse pe cale rutiera din Romania in Republica Moldova cum se va asigura accesul prin punctele de
frontiera al acestora, vor avea regim special de tranzitare a punctelor de trecere a frontierei cu Republica Moldova?
Răspunsul CNAIR : ,,1. Acordul incheiat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova are caracter public, fiind publicat in Monitorul Oficial nr. 667 din 4 iulie 2022 si poate fi accesat gratuit inclusiv pe site-ul legislatie.just.ro. A se vedea Anexa nr. 1 la prezenta clarificare.
2. Decontarile pentru produsele si serviciile contractate in Republica Moldova se vor efectua conform legislatiei in vigoare din Romania.
3. Regimul privind asigurarea terenului de constructie, accesul la facilitatile existente, obtinerea aprobarilor, avizelor sau autorizatiilor de construire legate de obiectivul “Pod peste Prut la Ungheni” sunt prevazute in cadrul Articolului 10 al Acordului incheiat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova.
4. Regimul fiscal si vamal pentru marfurile si mijloacele de transport introduse pe teritoriul Republicii Moldova pentru construirea podului, este prevazut in cadrul Articolului 12 al Acordului incheiat intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova. ”
Podul de la Ungheni va fi construit de Ministerul Transporturilor/CNAIR, iar în 2022, Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 16,5 milioane euro (82 milioane lei) prin Programul Mobilitate Militară „CEF-T-2022-MILMOB – CEF 2 Transport – Adaptarea rețelei rutiere TEN – T la utilizarea duala civila-apărare”. Pentru că secțiunea de Autostradă Târgu Neamț-Iași-Ungheni este mult întârziată în etapa de proiectare, legătura cu Podul rutier de la Ungheni va fi asigurată prin modernizarea unui Drum Județean (detalii aici).
,, A fost ridicată suspendarea licitației pentru construirea primului pod la nivel de autostradă care se va construi peste Prut, Ungheni (RO) -Ungheni (MD), pod care face parte din proiectul Autostrăzii A 8 și care va avea și punct de trecere a frontierei. Noul termen pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 31 ianuarie. Durata contractului este de 24 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.”
Lungimea podului va fi de 260 de metri, drumul de legătură va avea 1 kilometru, iar proiectul include și amenajarea noului punct de frontieră. Principalele caracteristici prevăzute sunt:
– 261,20 m lungime pod nou peste Prut
– 2 benzi pe sens + trotuare
– 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)
– 8 m lățime parte carosabilă
– 1 km lungime traseu
– 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură
– punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor Va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).