Constructorul român Umbrărescu, în asociere cu Euro-Asfalt, un constructor din Bosnia-Herțegovina, a câștigat construcția unui lot nou pe Autostrada Unirii (A8), respectiv cel mai lung lot Ditrău – Grințieș (38 km), cu o valoare de 6,14 miliarde lei. UMB a fost desemnat deja câștigător și pe lotul montan Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), pe lotul 1C Sărățeni – Joseni, unde a fost singurul ofertant, și se bate cu turcii pentru lotul Grințieș – Pipirig (31,5 km), cel mai dificil lot al secțiunii montane.
„CNIR a atribuit încă un contract pentru construcția unui lot al A8 (finanțare asigurată prin Programul Transport 2021-2027)!
Lotul Ditrău-Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii, a fost atribuit unei Asocieri de constructori din România și Bosnia, pentru suma de 6,14 miliarde lei (fără TVA).
Pentru proiectarea și execuția lotului cu o lungime de 37,9 kilometri, sunt alocate 54 de luni (14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni durata de execuție).
Pe traseu vor fi construite inclusiv:
• 19 tuneluri
• 63 de poduri și viaducte.
Lungimea totală a tunelurilor și a viaductelor (21 km) reprezintă 57 % din lungimea întregului lot”, a transmis ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Oferta Asocierii SA&PE Construct (Lider) – Tehnostrade S.R.L. – Euro Asfalt D.O.O-Spedition UMB a fost desemnată câștigătoare a contractului, valoarea ofertei fiind de 6,14 miliarde de lei (aprox. 1,2 miliarde de euro) fără TVA.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Pentru realizarea lotului cu o lungime de 37,9 kilometri, care se desfășoară în județele Harghita și Neamț, Asocierea formată din constructori din România și Bosnia – Herțegovina are termen de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni durata de execuție. Finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.
Săptămâna trecută CNIR a atribuit asocierii SA&PE Construct SRL (lider) – Tehnostrade SRL – Spedition UMB – Euro Asfalt contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 1C Sărăţeni – Joseni de pe traseul secţiunii montane a Autostrăzii Unirii A8. Valoarea ofertei a fost de 4,94 miliarde lei, iar durata de realizare este de 54 de luni. De asemenea, asocierea UMB – Euro-Asfalt a fost desemnată câștigătoare a licitației și pentru lotul montan Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) (19 km) de pe Autostrada Unirii A8. UMB se bate cu turcii de la Mapa și pentru construcția lotului Grințieș – Pipirig (31,5 km), cel mai dificil lot al secțiunii montane, prima autostradă cu tuneluri prevăzute cu 3 benzi pe sens.