Banca Transilvania a raportat un profit net de aproape 4 miliarde lei după primele 9 luni, în creștere cu 70% față de anul trecut / Activele se apropie de 200 miliarde de lei

Banca Transilvania Sursa foto: Banca Transilvania

Banca Transilvania, cea mai mare bancă după active din România, a raportat un profit net de 3,9 miliarde lei după primele nouă luni din acest an, în creștere cu 70% față de anul trecut, când profitul băncii s-a ridicat la 2,3 miliarde lei. Banca a anunțat în acest an achiziția băncii maghiare OTP Bank.

„Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 3.907,5 milioane de lei, din care cel al băncii este de 2.708,9 milioane de lei, ca rezultat al creșterii pe mai multe dimensiuni a business-ului. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 391 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT, iar câștigul din achiziții a contribuit cu 807,4 milioane lei la profitul net al Grupului BT”, transmite banca.

Activele Grupului BT au ajuns la 199,7 miliarde lei (+18,1% faţă de 31 decembrie 2023), iar creditele nete și creanţele din leasing, la 94,2 miliarde lei (+24,6% faţă de 31 decembrie 2023).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Banca Transilvania a avut o creștere de 9,1% a activelor totale în primele nouă luni ale anului, susținută de expansiunea cu 9,2% a creditelor nete acordate persoanelor fizice și companiilor (față de decembrie 2023).

Ömer Tetik
Sursă foto: Linkedin

„Am continuat să creștem susținut pe toate planurile, atât în ceea ce privește numărul de clienți, cât și tranzacțiile. Am intrat în linie dreaptă cu integrarea OTP Bank România, implementată în timp record. Suntem un grup financiar integrat atât vertical, cu segmente complementare – de la aplicații, unități, ATM-uri, acceptare carduri la comercianți și e-commerce, până la procesare de numerar – cât și orizontal, prin companiile din Grupul BT. Acest lucru ne oferă eficiență și sinergii unice în sistemul financiar din România. Continuăm strategia de creștere, în beneficiul clienților și al acționarilor pentru că România are nevoie de bănci mari pentru a finanța economia”, declară Omer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Veniturile operaționale ale Grupului BT au ajuns la 7,2 miliarde lei (+28,4% an/an), ceea ce reflectă creșterea organică și prin achiziții.

Cheltuielile operaționale ale Grupului BT au ajuns la 3,4 miliarde lei (+34% an/an) și reflectă atât contextul macroeconomic marcat de inflație, cât și creșterea Grupului BT.

Valoarea creditelor BT acordate persoanelor fizice a crescut cu 5,7% față de sfârșitul anului trecut, iar soldul creditelor acordate persoanelor juridice prezintă o expansiune de 11,5%.

Valoarea creditelor nete și creanțelor din leasing acordate persoanelor fizice și companiilor la nivelul Grupului BT a crescut cu 29,7% față de aceeași perioadă a anului anterior, soldul acestora ajungând la 94,2 miliarde lei. Soldul creditelor nete au înregistrat o creștere 23% față de sfârșitul anului trecut, pe când creanțele din leasing au crescut cu 56,2%. 83% din creditele nete și creanțele din leasing acordate la nivel de Grup BT sunt acordate prin Banca Transilvania.

Finanțările clienților persoane fizice au ajuns la nivel individual la 33,2 miliarde lei. Valoarea creditelor acordate a fost de 6,2 miliarde lei în primele nouă luni din 2024.

Au fost acordate peste 18.000 de credite pentru IMM-uri, în valoare de peste 5 miliarde lei.

12 miliarde lei au fost împrumuturile pentru companii, soldul creditelor brute la nivel individual ajungând la 49,6 miliarde lei.

Depozitele clienţilor Băncii Transilvania au ajuns la 142,8 miliarde lei (+6,2% față de finalul anului anterior), din care 52% reprezintă depozite la termen.

BT a ajuns la 6,6 milioane de carduri în portofoliu, din care aproximativ 4,2 milioane sunt inclusiv carduri digitale în aplicații.

Timp de două luni – până la data de 30 septembrie 2024 – societățile achiziționate din OTP Group au contribuit cu un profit de 91,9 milioane lei la rezultatele Grupului Banca Transilvania. Câștigul din achiziția acestora, și anume 675 milioane lei, nu este impozabil. Câștigul din achiziție a fost determinat ca diferență între prețul plătit și partea din valoarea justă a activelor și datoriilor aferente OTP Bank România și a celorlalte subsidiare OTP la data la care Banca Transilvania a devenit proprietar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: