Banca Transilvania estimează o creștere a economiei românești de 6% în 2021

crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay Sursă foto: Pixabay

Banca Transilvania estimează că Produsul Intern Brut al României va crește cu ritmuri anuale de 6% în 2021, cel mai ridicat nivel din 2017, 5,5% în 2022, respectiv 4,8% în 2023. BT a revizuit scenariul macroeconomic central pe termen mediu pentru economia României prin încorporarea datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.

În prognoza publicată în luna mai, BT estima o creştere de 5,4% a PIB în acest an şi de 4,1% în 2022.

Potrivit BT, acest nou scenariu este susținut de perspectivele foarte bune pentru evoluția formării brute de capital fix (dinamici anuale de 10,3% în 2021 și 2022, respectiv 8,3% în 2023) (cu impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB), date fiind nivelul redus al costurilor reale de finanțare, potențialul ridicat de dezvoltare, climatul pozitiv din sectorul bancar, majorarea expunerii băncilor străine pe România, accelerarea ratei de absorbție a fondurilor europene și implementarea programelor lansate de Uniunea Europeană după incidența pandemiei (inclusiv Next Generation).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pentru consumul privat (principala componentă a PIB), banca previzionează creșteri cu dinamici anuale de 6,1% în 2021, 4,5% în 2022, respectiv 3,9% în 2023. Nu în ultimul rând, în scenariul actualizat consumul guvernamental s-ar putea majora cu o dinamică medie anuală de 5,7% în perioada 2021-2023.

Astăzi Institutul Național de Statistică (INS) a comunicat estimările provizorii (1) privind evoluția PIB-ului și componentelor în primul trimestru al anului curent. Datele indică ameliorarea climatului din sfera economiei reale la începutul anului curent, confirmă relansarea în formă de V și exprimă premise favorabile pentru trimestrele următoare, aspect evidențiat de accelerarea dinamicii investițiilor productive, potrivit unui raport de analiză al Băncii Transilvania.

Astfel, conform datelor publicate de INS în această dimineață economia internă a crescut pentru al treilea trimestru consecutiv în T1, cu un ritm trimestrial de 2,8%.

În dinamică an/an economia României a scăzut cu 0,2% în T1, ritm în ameliorare de la -1,4% în T4 2020.

Cererea internă a contribuit cu 2,4 puncte procentuale la dinamica anuală a PIB-ului din perioada ianuarie-martie 2021.

Se evidențiază accelerarea ritmului anual al investițiilor productive, la 9,9% an/an, cea mai bună dinamică din T1 2020, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finanțare, potențialului ridicat de dezvoltare pe termen mediu și perspectivelor de implementare a programelor lansate de Uniunea Europeană în 2020.

De asemenea, ritmul anual al consumului gospodăriilor populației a revenit în teritoriu pozitiv în T1 (0,8%), după ajustarea pe parcursul a trei trimestre consecutiv (determinată de incidența pandemiei și consecințele acestui șoc exogen fără precedent la nivel mondial în ultimul secol).

Totodată, consumul public a contribuit cu 0,6 puncte procentuale la dinamica anuală a PIB-ului din primul trimestru al anului curent.

Pe de altă parte, variația stocurilor a contribuit cu -0,4 puncte procentuale la ritmul anual al economiei din trimestrul I.

De asemenea, cererea externă netă a avut o contribuție nefavorabilă la dinamica anuală a PIB din T1: (2,6 puncte procentuale), dat fiind că importurile au accelerat la 5,4% an/an (ritm superior dinamicii exporturilor, de 0,6% an/an). Analiza din perspectiva ofertei agregate evidențiază creșterea valorii adăugate brute în sectorul IT&C cu 10,6% an/an.

De asemenea, valoarea adăugată brută a crescut în sectorul primar, industrie și construcții în perioada ianuarie-martie, cu ritmuri anuale de 2%, 2,2%, respectiv 1,1%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: