BCR a ieșit pe piața internațională cu prima emisiune de euroobligațiuni verzi, în valoare de 700 de milioane de euro. Fondurile vor fi direcționate către proiecte de energie regenerabilă, credite ipotecare verzi și clădiri verzi

BCR Sediul central Bucuresti Bridge

Banca Comercială Română (BCR) a anunțat vineri că a ieșit pe piața internațională­­­ cu prima emisiune de euroobligațiuni verzi senior nepreferențiale, în valoare de 700 de milioane de euro, iar fondurile vor fi direcționate către proiecte de energie regenerabilă, credite ipotecare verzi și clădiri verzi.

Euroobligațiunile au o maturitate de 4 ani, cu posibilitatea răscumpărării anticipate după 3 ani. Emisiunea urmează să fie listată la Bursa de Valori din Viena și București și este, totodată, prima emisiune internațională de euroobligațiuni verzi a unei bănci din România.

Până la momentul acestei emisiuni, în ultimii trei ani, BCR a emis obligațiuni în valoare de 4,1 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București. Se estimează că emisiunea va primi un rating de Baa2 din partea Moody’s (în linie cu ratingul acordat Programului Multi Emitent de Obligațiuni pentru astfel de emisiuni) și BBB+ din partea Fitch.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Interesul investitorilor a fost ridicat, astfel încât în primele ore după deschidere au fost înregistrate ordine de peste 1 miliard de euro, valoare care a crescut la peste 1,9 miliarde de euro la închiderea registrului, în doar câteva ore, ceea ce a permis stabilirea unui cupon de 7.625%, semnificativ redus față de nivelul indicativ inițial de 8.00%-8.25%.

Emisiunea de obligațiuni a înregistrat un volum semnificativ de ordine, de 1,9 miliarde de euro, cu mult peste suma minimă vizată de 500 milioane de euro. Aceasta a dus la creșterea valorii emisiunii la 700 milioane de euro.

Au existat peste 155 de investitori, atât străini, cât și locali. Peste 60% din emisiune a fost alocată investitorilor instituționali interesați de active verzi, cu participarea notabilă a International Finance Corporation (IFC) și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

De altfel, veniturile obținute din emisiunea de euroobligațiuni vor fi direcționate către proiecte de energie regenerabilă, credite ipotecare verzi și clădiri verzi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Spuneti-le pe nume : BCR SE IMPRUMUTA CU DOBANDA !
    Simplu !

    Ce face cu banii, e partea a doua … Ceea ce spune ca de fapt banii ‘BCR’-istilor i-au papat si dau din coate … Acum, cand esti pe 0 si te imprumuti de pe 0 + dobanda, ce rezulta ? Rezulta ca lumea se pensioneaza mai tarziu ca sa acopere ai de ‘BCR’ dobanzile pe care le dau in incercarea disperata de a astupa gaurile negre, imposibil de astupat, din teorie pana-n practica.

    Practic, tot acest mecanism accelereaza auto-distrugerea omenirii. ‘Frana de mana’ nu va veni fara o rasturnare de Regim Ideologic. Numaram cu atentie ultimele zile ale ‘Capitalismului’. Pofta buna.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.