Bilanțul Consiliul Concurenţei: Au fost declanșate 16 investigaţii în 2022 privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă

Bogdan Chirițoiu Consiliul Concurentei 1 foto Facebook

Consiliul Concurenţei a declanşat, în 2022, 16 investigaţii privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă, dintre care 11 declanşate din oficiu şi 5 în urma unor plângeri, conform raportului publicat de instituţie.

Cele mai multe dintre investigaţiile declanşate în 2022 vizează posibile înţelegeri orizontale şi posibile abuzuri de poziţie dominantă (câte 5 investigaţii).

Din perspectiva legislaţiei de concurenţă vizată de investigaţiile iniţiate în anul 2022, 44% dintre acestea privesc posibila încălcare a legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul concurenţei, iar restul, reprezentând o pondere de 56% din totalul investigaţiilor declanşate în anul 2022, au în vedere posibila încălcare a normelor naţionale în domeniu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Printre pieţele importante vizate de noile investigaţii se numără: piaţa monetară interbancară pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, produse şi echipamente electronice şi de telecomunicaţii.

Au fost finalizate 8 investigaţii, dintre care 6 au vizat înţelegeri orizontale, acestea reprezentând o pondere de 75% din totalul investigaţiilor încheiate, şi câte o investigaţie privind înţelegeri verticale, respectiv acţiuni anticoncurenţiale ale administraţiei publice.

Din perspectiva legislaţiei de concurenţă vizată de investigaţiile încheiate, jumătate dintre acestea au presupus încălcări ale legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul concurenţei, iar celelalte patru investigaţii au presupus încălcări ale normelor naţionale în domeniu. Cele mai importante pieţe vizate de aceste investigaţii au fost: serviciile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor, asigurările de aviaţie şi distribuţia de camioane noi, medii şi grele marca Renault.

Cea mai mare pondere a amenzilor aplicate în anul 2022, cumulând un total de 178,588 milioane lei (36,213 milioane euro) o reprezintă înţelegerile anticoncurenţiale sub formă de cartel (87%). Cuantumul sancţiunilor aplicate în anul 2022 este de 2,5 ori mai mare decât bugetul instituţiei.

Amenzi de 130 de milioane de lei pentru companii de reparații auto și societăți de asigurare

“O investigaţie de amploare a fost cea care a vizat interacţiunea pieţei de reparaţii auto cu cea pe care activează companiile de asigurare. Practic, companiile de reparaţii auto şi-au coordonat comportamentul, prin intermediul Asociaţiei Concesionarilor Dacia, Renault şi Nissan – ACODAREN, stabilind un nivel fix al preţurilor pieselor de schimb şi al tarifelor de manoperă utilizate în relaţia cu anumite societăţi de asigurare. În acest caz au fost sancţionate service-urile auto, ACODAREN şi firmele de asigurare cu amenzi totale de 130 milioane lei”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Anul trecut, au fost iniţiate patru investigaţii sectoriale privind domeniul auto, retail-ul farmaceutic, drepturile de autor, servicii de emitere a avizului tehnic de amplasament privind utilităţile urbane şi infrastructura.

Cele două investigaţii sectoriale finalizate în 2022 de autoritatea de concurenţă au privit lucrările de modernizare, întreţinere şi reparaţii de drumuri şi străzi din municipiile reşedinţă de judeţ şi segmentul serviciilor de transport alternativ.

De asemenea, au fost iniţiate şase studii, vizând energia regenerabilă, grupurile de interes economic, serviciile medicale furnizate în regim de telemedicină, economia circulară, racordarea la Sistemul Energetic Naţional a producătorilor de energie electrică, impactul asupra concurenţei al prevederilor legale care condiţionează înfiinţarea/autorizarea întreprinderilor din domeniul consultanţei fiscale şi cel al auditului financiar.

În 2022, Consiliul Concurenţei a autorizat şi cel mai mare număr de operaţiuni de concentrare economică din ultimii 16 ani, respectiv 94. Dintre acestea, două au presupus acceptarea de angajamente.

În domeniul concurenţei neloiale, instituţia a finalizat un număr de 51 de sesizări, fiind emisă şi o decizie privind interzicerea unei practici de concurenţă neloială.

Ajutoare de stat în 2022

În anul 2022, Comisia Europeană a aprobat o serie de măsuri din domeniul ajutorului de stat pentru România, care au constat, printre altele, în ajutoare pentru restructurarea unor companii de stat, scheme de ajutor de stat în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, dar şi scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea economiei în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. Dintre cazurile importante finalizate sunt de menţionat: ajutorul de stat individual acordat pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia S.A. (251 milioane euro), ajutoare pentru întreprinderile implicate în transportul rutier de mărfuri şi persoane, pentru compensarea creşterii preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina (700 milioane lei) şi ajutorul de stat acordat TAROM pentru compensarea daunelor provocate de pandemia COVID-19 (1,91 milioane euro).

“În această perioadă economică provocatoare, ajutoarele de stat au reprezentat instrumente importante pentru sprijinirea dezvoltării unor sectoare importante ale economiei noastre. Am devenit, astfel, mai eficienţi şi mai rapizi, oferind expertiza noastră autorităţilor pentru a implementa măsuri de sprijin ce implică fonduri europene (inclusiv PNRR) şi naţionale în valoare totală de circa 145 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 250% faţă de anul anterior”, a spus Bogdan Chiriţoiu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: