Blue Air, vizată de o cercetare ANPC în urma numeroaselor reclamaţii/ Urmează a fi stabilită amenda

blue air, avion Sursa foto: Blue Air, Facebook

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a încheiat cercetarea de fond, începută în urmă cu mai bine de două luni, realizată ca urmare a numărului însemnat de reclamaţii referitoare la serviciile oferite de Blue Air Aviation SA, sosite la Autoritate din toată ţara, dar şi din ţările Uniunii Europene, informează ANPC printr-un comunicat.

„A venit momentul să primească, de această dată, compania aeriană un bilet din partea Autorităţii noastre, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la bugetul de stat într-o măsură egală cu cea prin care ei au înţeles să oblige consumatorii să participe la finanţele companiei, fără ca aceştia să-şi dea acordul. În schimbul acestei contribuţii, ce va fi substanţială, noi le vom oferi un cazier comercial. Iar, exact după modelul activităţii companiei aeriene, nici noi nu o să le dăm banii înapoi şi ei vor avea posibilitatea păstrării cazierului”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

De derularea controlului s-a ocupat o echipă formată din 3 comisari ai ANPC cu experienţă deosebită, care fac parte din grupul de impact la nivel naţional al comisarilor cu drept de control în toată ţara. Echipa a realizat acţiunea de mare anvergură, căreia i s-a adăugat contribuţia Centrului European al Consumatorilor România. Acesta, având ca activitate instrumentarea sesizărilor transfrontaliere ale consumatorilor, a centralizat reclamaţiile, pe aceeaşi temă, sosite din afara graniţelor ţării.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„În acest moment, demersul nu este pe deplin terminat, ANPC aşteptând publicarea în Monitorul Oficial a comisiei pentru stabilirea cuantumului amenzii ce va fi aplicată operatorului economic, aşa cum prevăd reglementările recentei Ordonanţe de Urgenţă nr. 58/2022. Aceasta modifică şi completează unele acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, armonizând, totodată, în legislaţia naţională, prevederile Directivei Omnibus, care specifică un nivel al amenzilor contravenţionale ce pot ajunge până la 2 milioane de euro, în funcţie de gravitatea abaterii. Dat fiind că ne aflăm în plin sezon al vacanţelor şi că orice neregulă în funcţionarea unei companii de importanţa unui operator aviatic, poate afecta un număr important de consumatori, vom reveni cu amănunte referitoare la acest caz, în raport cu evoluţia sa”, se precizează în comunicat.

Reamintim că Blue Air a anulat recent zborurile programate în sezonul de vară pe cel puțin 20 rute aeriene din și către România, scrie Boarding Pass.

Citește mai mult:

Boarding Pass: Blue Air anulează zboruri pe zeci de rute, în plin sezon de vacanțe

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: