Acţionarii Blue Air Aviation S.A. au notificat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) pentru a se prezenta în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), în vederea predării către stat a dreptului de proprietate asupra a 75% din acţiunile operatorului aerian, potrivit unui comunicat de presă.
„Având în vedere că solicităm executarea garanției de peste 13 luni de zile, imediat ce am primit notificarea din partea Ministerului Finanțelor, acționarii Blue Air Aviation S.A. au notificat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) pentru a se prezenta în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a Societății, în vederea îndeplinirii obligației de garantare de către acționarii actuali și predării dreptului de proprietate asupra a 75% din acțiunile Societății Statului Român, prin A.A.A.S..
În cursul zilei de astăzi, 18 noiembrie 2022, Acționarii Societății au fost contactați telefonic de reprezentanții A.A.A.S. prin care s-a solicitat o întâlnire în vederea stabilirii detaliilor tehnice în care această predare să aibă loc”, se transmite în comunicatul companiei.
Blue Air transmite că imediat ce va fi finalizat acest proces juridic, compania va comunica public noua structură a acționariatului.
Ministerul Finanţelor a anunţat joi că a solicitat Eximbank să analizeze posibilitatea executării garanţiilor companiei Blue Air depuse la acordarea împrumutului de peste 300 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor economice suferite din cauza pandemiei Covid -19 şi pentru acoperirea parţială a nevoilor urgente de lichiditate.
„Ministerul Finanţelor, în calitate de garant al împrumutului acordat companiei aeriene Blue Air Aviation SA de către Eximbank SA, a semnalat Băncii, în calitatea sa de creditor, să analizeze posibilitatea punerii în aplicare a prevederilor Scrisorii de Garanţie care acordau finanţatorului dreptul de executare a acesteia. Demersul a fost necesar ca urmare a neîndeplinirii în mod repetat de către compania aeriană Blue Air a obligaţiilor asumate în cadrul ajutorului de stat oferit de statul român, respectiv neachitarea dobânzilor şi a ratelor de capital aferente creditului contractat cu garanţia statului”, se arată într-un comunicat al MF.
Eximbank România a acordat companiei Blue Air un credit de peste 300 milioane de lei pe o perioadă de 6 ani.
Pe 6 septembrie 2022, Blue Air a anunţat că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, scrie Agerpres.
Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
Ulterior, operatorul aerian low-cost a informat că nu va relua zborurile nici din 10 octombrie, spunând că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.
În urma suspendării activităţii de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând circa 77.000 rezervări bilete de călătorie.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC). Compania operează avioane tip Boeing 737 iar în 17 ani de activitate a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.