Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a declarat joi că nu crede că România se poate angaja la deficit de 4,4% din Produsul Intern Brut (PIB), în acest an, dar că nu crede că vom ajunge la peste 6% din PIB.
„Avem această speranță că nu deviem masiv de la ținta de deficit bugetar pe care o avem asumată prin programul de convergență. Nu cred că ne putem angaja la 4,4% din PIB, dar nici o deviație majoră. Pentru țara noastră nu ar fi un lucru extraordinar de bun, să avem peste 6% din PIB, nu cred că vom ajunge acolo”, a spus el.
Ministrul a afirmat că, pentru anul viitor, așteaptă să vadă care este impactul bugetar al Legii 296 privind măsurile fiscal-bugetare pentru a vedea ce măsuri fiscale mai sunt necesare.
„Sigur, în funcție de acest impact, vom vedea ce tipuri de măsuri mai sunt necesare de luat în continuare. România rămâne angajată în programul de convergență și în țintele de deficit bugetar așa cum ne-am angajat. Cert este că în cererea de plată numărul 4, avem acest jalonul cu numărul 207, privind modificarea codului fiscal și până la depunerea cererii de plată numărul 4 mai avem cererea numărul 3. Cred că până la momentul respectiv, în funcție de impactul legii 296 care este în vigoare, vom vedea ce este de făcut mai departe. Întâi de toate trebuie să terminăm bugetul pentru anul 2024 și, în funcție de cum vor decurge lucrurile, vom stabili la momentul oportun ce tip de politică fiscală urmăm. Este clar că avem acest raport al Băncii Mondiale care s-a întocmit și prin care ne-au fost recomandate o serie de măsuri pe care le cunoaștem cu toții. Haideți să vedem prima dată intrată în vigoare legea 296 și ce impact bugetar are. Impactul așteptat este de 16 miliarde lei”, a spus el.