Schimburile comerciale agroalimentare ale UE au urcat până la 401,5 miliarde de euro în anul 2022, iar blocul comunitar a încheiat anul trecut cu o balanţă comercială pozitivă de 58 de miliarde de euro din schimburile de produse agroalimentare, conform unui raport publicat joi de Comisia Europeană, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, în pofida majorărilor globale de preţuri, volumele de produse agroalimentare tranzacţionate de blocul comunitar nu au scăzut, ci au avansat.

În 2022, exporturile agroalimentare ale UE au crescut cu 31% în ritm anual, până la 229,8 miliarde de euro. Cerealele şi produsele de panificaţie au crescut cel mai mult în exporturile totale ale UE. Aceste produse reprezintă 7%, respectiv 10% din exporturile UE. Cele mai importante destinaţii pentru exporturile de grâu ale UE au fost Algeria (4,9 milioane de tone), Maroc (4,1 milioane de tone), Egipt (2,9 milioane de tone) şi Nigeria (2,5 milioane de tone).

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Printre principalele produse agroalimentare de export ale UE s-au menţinut produsele lactate, cu exporturi în valoare de 20,4 miliarde de euro. Carnea de porc a rămas cel mai important produs din carne exportat de UE, cu o valoare de 13,8 miliarde de euro, în pofida diminuării cererii chineze.

În topul partenerilor comerciali, Marea Britanie este de departe cea mai importantă destinaţie pentru exporturile UE de produse agroalimentare, în condiţiile în care o cincime din exporturile totale UE se îndreaptă spre această ţară. Pe locul al doilea este SUA, cu o pondere de 13% din exporturile UE în 2022, urmată de China, cu o pondere de 7%.

În paralel, importurile UE de produse agroalimentare au crescut cu 32%, în termeni de valoare, până la 172 de miliarde de euro. Acest lucru se explică în principal prin creşterea preţurilor mondiale, în special la oleaginoase şi cafea. Cea mai importantă categorie de produse agroalimentare importate de UE în 2022 au fost oleaginoasele, cu 25,8 miliarde de euro. Pe următoarele locuri se situează fructele & nucile, precum şi cafeaua, ceaiul, cacao şi mirodeniile.

Brazilia a rămas prima sursă de importuri de produse agroalimentare pentru UE, reprezentând 12% din importurile totale. Pe locul al doilea s-a situat Marea Britanie, responsabilă pentru 9% din importurile UE în 2022. Însă Ucraina a devansat SUA în 2022, devenind a treia sursă de importuri de produse agroalimentare pentru Uniunea Europeană.

Potrivit Executivului comunitar, importurile UE de produse agroalimentare din Ucraina au crescut cu 88% în 2022 comparativ cu 2021, până la 13 miliarde de euro, reprezentând 8% din importurile totale agri-food ale blocului comunitar. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la importurile de cereale, un avans de 2,8 miliarde de euro, până la 4,6 miliarde de euro. Importurile de porumb şi grâu din Ucraina au crescut cu 62%, respectiv 960%, în termeni de volum.