BREAKING Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor, constituțională doar dacă se aplică pentru viitor, a decis Curtea Constituțională / Parlamentarii cu un mandat complet până la adoptarea legii vor primi în continuare pensii

Parlament, Camera Deputatilor, plen, deputati, senatori, vot Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Curtea Constituțională a decis, marți, că legea care elimină pensiile parlamentarilor este constituțională doar dacă se aplică pentru viitor, astfel că parlamentarii cu un mandat complet până la adoptarea legii vor primi în continuare pensii.

Curtea Constituțională subliniază, în comunicatul dat publicității la finalul ședinței de marți, că „Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă” a foștilor parlamentari.

„Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată”, susține Curtea Constituțională.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

„Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ”, se mai arată în comunicatul Curții.

Comunicatul Curții Constituționale:

În ședința din data de 28 noiembrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis:
– Cu unanimitate de voturi în privința pct.1 și 3, și cu majoritate de voturi în privința pct.2,
1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deputaților/senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr.192/2023.
2. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.II din Legea nr.192/2023 sunt neconstituționale.
3. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.192/2023 este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă.
În esență, Curtea a reținut că abrogarea dispozițiilor legale care instituiau indemnizația pentru limită de vârstă acordată deputaților și senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privința stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituție referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor nu a fost încălcat.
În același timp, Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată.
Prin retragerea și eliminarea normativă a indemnizației pentru limită de vârstă în privința acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanța unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat și s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securității juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ.
Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) privind principiile statului de drept și al securității juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii și ale art.44 alin.(1) teza întâi și alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.
Context. Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor a fost promulgată în 28 iunie 2023.
Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost votată, în 26 iunie, de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului cu 382 de voturi pentru și trei abțineri.
Amendamentul parlamentarului neafiliat Andrei Lupu, care cerea ca eliminarea pensiilor speciale să se rezume doar la indemnizațiile viitoare a fost respins cu 282 de voturi împotrivă, 41 de voturi pentru și 48 de abțineri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: