Bucureștiul mai are de așteptat cu trenul urban. Licitația pentru studiul de fezabilitate a fost anulată

Tren ARF Polonia

Licitația pentru studiul de fezabilitate aferent proiectului Tren Urban pentru București a fost anulată, pentru că, la data limită de depunere a ofertelor, nu s-a prezentat nimeni, potrivit unei informări din SICAP. Acum, întreaga procedură trebuie reluată. Doar SF-ul are un termen de realizare de 450 de zile și, abia după ce acesta este gata, se poate lansa licitația pentru proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări. Costul pentru efectuarea SF-ului a fost stabilit la 333.000 lei, licitația fusese lansată în 28 iulie de Primăria Municipiului București.

Proiectul trenului urban poartă numele „Dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord”, prima fază, trei trasee: București Nord – București Obor, București Nord – București Vest și București Obor – București Vest. Studiul de Fezabilitate va prezenta soluția tehnico-financiară pentru dezvoltarea acestui proiect și va armoniza strategia Bucureștiului cu cea a CFR S.A.

„În prezent, în ceea ce privește mobilitatea la nivelul Municipiului București și Județului Ilfov, se remarcă lipsa unei alternative reale la transportul motorizat individual, care să deservească întreaga zonă metropolitană. O altă deficiență constă în lipsa unui sistem de transport public care să realizeze conexiunea unor importante puncte / noduri intermodale ale regiunii și locuitorii întregii zone, respectiv între Gara București Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă – în prezent, cetățenii apelând, de asemenea, la transportul motorizat individual. Proiectul constă în construirea punctelor de oprire / peroanelor, în conformitate cu datele tehnice furnizate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov prin tema de proiectare întocmită și asumată. De asemenea, investiția Municipiului București va fi corelată cu investițiile în infrastructura feroviară realizate de Compania Națională CFR SA“, este descrierea proiectului.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Conform cerințelor, puncte de oprire de pe traseul trenului metropolitan din nordul Bucureștiului, primul lot, vor cuprinde câte 2 sau câte 1 peron, astfel:

  • Punctul de oprire „Monitorul Oficial” (Sector 2) va avea 2 peroane;
  • Punctul de oprire „Aviației” (Sector 2) va avea 2 peroane;
  • Punctul de oprire „Pipera” (Sector 2) va avea 2 peroane;
  • Punctul de oprire „Petricani” (Sector 2) va avea 2 peroane; Punctul de oprire „Pod Colentina” (Sector 2) va avea 2 peroane;
  • Punctul de oprire „Doamna Ghica” (Sector 2) va avea 1 peron;
  • Punctul de oprire „Piața Obor” (Sector 2) va avea 2 peroane;
  • Punctul de oprire „Dobroești” (Sector 2) va avea 1 peron;
  • Punctul de oprire „Roșu” (jud. Ilfov, Chiajna), va avea 2 peroane;
  • Punctul de oprire „A1” (jud. Ilfov, Chiajna), va avea 2 peroane.

Studiul de Fezabilitate trebuie să fie gata în maximum 450 de zile. Ofertele se deschid în 28 august.

Trenul Metropolitan București este un proiect amplu, care se întinde în trei etape, până în 2035, și care va costa circa 1 miliard de euro, pentru 330 de kilometri de cale ferată și 50 de puncte de oprire.

Prima dintre etape costă 116 milioane de euro și se va finaliza până 2026. Investiția totală ajunge la aproape un miliard de euro și presupune lucrări la 330 km de cale ferată și crearea de 50 puncte noi de oprire.

La finalul anului trecut, autoritățile anunțau că trenul metropolitan va fi integrat tarifar cu transportul în comun din București încă din acest an. Mai mult, până în 2035 toate liniile vor fi funcționale.

După ce proiectul va fi gata, bucureștenii și ilfovenii vor avea la dispoziție 20 linii care vor lega gările din Capitală cu principalele localități din Ilfov până în 2035. Asta deși într-o primă fază a proiectului erau preconizate 16 linii, dintre care una circulară pe actuala centură feroviară.

Primele estimări arată că, după ce vor fi puse în funcțiune, cele 20 de linii de tren metropolitan vor depăși numărul zilnic de călători de la Metrorex, situat înainte de pandemie la aproximativ 180.000 de mii de pasageri pe zi. Cele 20 de rute pe care va circula trenul sunt următoarele:

  • Gara de Nord – Aeroport T1
  • Gara de Nord – Scroviștea
  • Gara de Nord – Gara de Vest
  • Gara de Nord – Băneasa – Gara Obor,
  • Gara Obor – Băneasa – Gara de Vest
  • Titan Sud – Tânganu
  • Gara de Nord – Pantelimon
  • Gara de Nord – Băneasa – Islaz
  • Gara Obor – Pantelimon – Islaz
  • Gara de Nord – Săbăreni
  • Gara de Nord – Domneștii de Sus
  • Gara de Nord – Căciulați
  • Gara de Nord – Greci
  • Gara de Nord – Gara Vest – Progresul
  • Gara Obor – Băneasa – Aeroport T1
  • Gara de Nord – Snagov Plaja
  • Gara Obor – Tunari – Aeroport T1
  • Gara de Nord – Balotești – Aeroport T2
  • Orbital Mare (Centura).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.