Livrări alternative de gaze naturale au fost contractate pentru luna mai, în ideea de a înlocui livrările din Rusia care au fost oprite, a declarat vineri directorul general de la compania Bulgargaz, Lyudmil Yotsov la o întâlnire a Comisiei de reglementare în domeniul Energiei şi al Apei (EWRC) din Bulgaria, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Lyudmil Yotsov a menţionat faptul că propunerea de preţ a Bulgargaz, care datează din 8 aprilie, nu includea şi o oprire a livrărilor de gaze din partea firmei Gazprom-Export. După ce aceste livrări au fost suspendate, în data de 26 aprilie, au fost solicitate oferte din partea tuturor traderilor de gaze din regiune, ofertele au fost aranjate în ordine şi au fost selectat furnizorii, însă procedura de contractare nu este încă finalizată. Aceasta garantează că cererea de gaz naturale pentru luna viitoare din partea consumatorilor casnici şi utilizatorilor industriali, a companiilor de termoficare şi traderilor de gaza va fi acoperită.

Preţul gazelor naturale aprobat de EWRC pentru luna aprilie includea şi cantităţi de gaze pompate din depozitul de la Chiren, însă operaţiunile de pompare au fost oprite la data de 7 aprilie deoarece Bulgargaz anticipa o oprire a livrărilor din Rusia. În consecinţă, preţul estimat de furnizorul public ar trebui ajustat în sus în mod semnificativ faţă de cel de 177 de leva pentru un Megawatt-oră.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Preţul final pentru gazele naturale livrate în luna mai va fi stabilit de organismul de reglementare la o şedinţă cu uşile închise care va fi organizată în data de 10 mai, a precizat preşedintele EWRC, Stanislav Todorov. Compania Bulgargaz îşi va trimite propriile sale estimări de preţuri la data de 4 mai.

Todorov se aşteaptă ca preţul gazelor naturale în Bulgaria să rămână la un nivel comparabil cu cel din Europa, unde în prezent gazul natural se tranzacţionează la bursă la mai puţin de 100 de euro pentru un Megawatt-oră. Preşedintele EWRC este de părere că preţurile din Bulgaria vor fi puţin mai mici decât cele din Europa având în vedere reducerea de care beneficiază Bulgargaz la achiziţionarea de mari cantităţi.

Singurul contract de aprovizionare pe termen lung care mai este valabil acum este cel cu Azerbaidjan, dar conform unei anexe semnată în luna septembrie 2021, nu poate fi livrată întreaga cantitate contractată, şi în plus acest contract acoperă doar 10% din consumul Bulgariei. Restul de 90% va fi cumpărat la preţurile actuale din Europa, le-a spus Stanislav Todorov jurnaliştilor la sfârşitul şedinţei comisiei de reglementare.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.