Bulgaria va semna un contract cu Turcia pentru importul pe termen lung de gaze naturale, până la Anul Nou

gaze Caragele Romgaz Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Până la sfârșitul anului, Bulgaria va semna un contract pe termen lung cu Turcia pentru furnizarea de gaze naturale, scrie Dnevnik, potrivit Rador. Acest lucru a fost anunțat pentru postul „Nova TV” de ministrul interimar al energiei de la Sofia, Rosen Hristov. El a precizat că, în timpul vizitei sale la Istanbul din weekend, a reușit să ajungă la o înțelegere cu omologul său turc cu privire la detaliile contractului.

„Pot spune că aceasta este un mare pas în relațiile dintre cele două țări. Am convenit asupra cooperării pe termen lung și asupra posibilității de a folosi terminalele turcești de gaz lichefiat, precum și sistemele de transport”, a explicat Hristov.

El a adăugat că contractul va fi pe 13 ani. Se preconizează importarea a aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze naturale, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din consumul anual în Bulgaria. Ministrul energiei a mai spus că prețurile sunt foarte bune, întrucât includ atât utilizarea terminalelor GNL, cât și procesarea și transportul. Contractul este de așteptat să fie semnat până de Anul Nou.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Rosen Hristov a adăugat că Bulgaria primește încă 30% din gazele naturale de care are nevoie din Azerbaidjan, iar restul cumpără din Grecia.

Ministrul a anunțat că va avea loc o majorare a prețului gazelor naturale și a prezis că acesta va fi de peste 30%. În urmă cu câteva zile, Bulgargaz a cerut gaze naturale cu 40% mai scumpe pentru luna ianuarie. Rosen Hristov a adăugat că „Gazprom” are argumentele sale pentru a începe un proces împotriva Bulgariei la Curtea de arbitraj, din cauza suspendării livrărilor de gaze. Potrivit acestuia, întrebarea care dintre cele două părți este vinovată în acest caz este controversată și, prin urmare, avocații ministerului se pregătesc pentru un răspuns în cazul unui eventual proces.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Buna ziua,
    Mai exersați sintaxa limbii romane ! Titlul corect este : “Bulgaria va semna – pana la Anul Nou – un contract cu Turcia …”; exprimări ca aceasta ( cu localizarea temporala la finele propoziție și fără virgule ) lasa loc altor interpretări

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.