Bulgarii de la euShipments se extind pe piața românească

colete, posta, pachete Sursa foto: posta-romana.ro

Bulgarii de la euShipments, furnizor și integrator de servicii de curierat și fulfillment, își extind prezența pe piața din România, ca parte a unei investiții strategice de câteva milioane de euro, ce vizează extinderea internațională pe mai multe piețe.

În acest an, compania estimează o creștere de peste 50% a numărului total de colete livrate, la peste 1,3 milioane. Pentru piața locală, euShipments țintește, în 2022, o creștere de peste 20% a volumului de colete livrate către și în România, la peste 400.000. De asemenea, compania își propune dublarea volumului de colete expediate de magazinele online în afara României, obiectivul fiind de aproximativ 200.000 de expediții în acest an.

„România a fost prima noastră piață internațională, iar în ultimii 10 ani, am deservit afaceri online  în toată lumea, inclusiv în China. Cu o experiență solidă pe plan global și cunoscând, în același timp, specificul pieței românești, suntem în măsură să ajutăm mai multe companii din România să se extindă și să ajungă la mai mulți clienți pe piețele externe”, spune Svetlozar Dimitrov, CEO EuShipments. „Oferim magazinelor online cea mai eficientă combinație de servicii de curierat și fulfillment și am devenit soluția preferată de livrare pentru sellerii online bulgari care livrează pe piețele externe. Vrem să facem același lucru și în România: să oferim servicii de logistică rapide, fiabile și competitive pentru transporturile internaționale către Europa Centrală și de Est cu opțiunea COD (Cash on Delivery –  ramburs), dar și pentru piețele de comerț electronic premium precum Germania, Franța, Spania, Italia, Belgia etc”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În prezent, euShipments are peste 500 de clienți din rândul magazinelor online, în toate zonele în care activează și își propune ca, anul acesta, să sprijine cel puțin 50 de selleri din România să livreze internațional pe una sau mai multe piețe.

Magazinele online din România care folosesc soluțiile euShipments au acces, printr-un singur contract și printr-o singură integrare sau client panel, la întregul portofoliu de servicii oferite de peste 30 de companii de curierat, la 10 depozite de fulfillment (dintre care 2 depozite proprii euShipments în Bulgaria și 1 în Ungaria) în locații cheie din toată Europa și la sute de metode de livrare.

Magazinele online pot livra simultan cu mai multe companii de curierat, fără a negocia condițiile de operare și de preț și fără a semna contracte individuale cu furnizorii. Astfel, comercianții online pot trimite colete atât în România (livrare în 24 de ore), cât și în 30 de țări din Europa în cel mai scurt timp.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: