Bursele europene au închis marţi în scădere, continuând un început slab al tranzacţiilor în septembrie. Indicele paneuropean Stoxx 600 ziua în declin cu 1%, toate bursele majore şi majoritatea sectoarelor fiind în teritoriu negativ, relatează CNBC, conform News.ro.
Acţiunile companiilor din minerit au scăzut cu 3,28%, iar cele ale companiilor de tehnologice au pierdut 2,23%, în timp ce titlurile din sectorul alimentelor şi băuturilor au făcut excepţie, cu o creştere de 0,09%.
Acţiuni ale producătorului francez de cabluri Nexans au urcat cu peste 8%, pentru a atinge un maxim istoric, în urma informaţiilor conform cărora s-a ajuns la un acord de principiu pentru construirea unui cablu de alimentare submarin major între Grecia şi Cipru pentru care a câştigat contractul, potrivit Reuters.
Acţiunile Nexans au redus o parte din câştiguri, pentru a încheia ziua în creştere cu aproximativ 4,5%.
În SUA, acţiunile au scăzut în prima zi de tranzacţionare a lunii, pe măsură ce comercianţii s-au întors din vacanţa Zilei Muncii şi s-au pregătit pentru un septembrie potenţial dificil, după un august puternic, dar volatil.
În Europa, datele publicate de British Retail Consortium au arătat că vânzările totale din Regatul Unit au crescut în august cu 1% de la an la an – o moderare faţă de creşterea de 4,1% în aceeaşi lună a 2023.
Vânzările de alimente au crescut în cele trei luni până în august cu 2,9%, anual, iar vânzările nealimentare au scăzut cu 1,7%.
Deşi vara şi-a făcut în sfârşit apariţia şi a avut loc o uşoară creştere a încrederii consumatorilor, cumpărătorii nu şi-au reluat cheltuielile în cursul lunii august, cu o creştere totală a vânzărilor de doar 1% reflectând mediul provocator de retail, care este probabil să domine în restul acestei perioade”, a declarat Linda Ellett, şefa departamentului pentru consumatori, retail şi timp liber în Marea Britanie la KPMG.
Indicele german DAX a scăzut cu 0,97%, FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,78%, iar CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,93%, Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 1,33%, iat IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 1,02%.