Care sunt cele mai apreciate aeroporturi din România

Aeroport Avram Iancu Cluj Napoca

Una dintre noutățile aduse de pandemie pentru domeniul turismului și al călătoriilor cu avionul este creșterea interesului pentru zborurile interne, în special pe rute a căror alternativă rutieră ar însemna foarte multe ore petrecute în trafic, dar și creșterea numărului de rute externe operate de pe aeroporturi secundare din România. Comparativ cu anul 2019 când la nivel național aeroporturile au înregistrat peste 23 de milioane de pasageri, dintre care peste 60% au sosit / plecat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în perioada post-pandemică observăm o creștere a rutelor și a numărului de pasageri ce optează pentru a ateriza / decola folosind aeroporturile mai mici din România.

Vola.ro a realizat un studiu cu privire la situația aeroporturilor din România, un raport care însumează opiniile și preferințele pasagerilor în ceea ce privește aeroporturile interne, dar și criteriile în baza cărora s-a făcut această evaluare.

Studiul a fost făcut printr-un sistem de notare a celor mai reprezentative caracteristici pentru un aeroport: curățenie, aspect, semnalizare, amabilitatea personalului, accesibilitate, calitate și prețurile facilităților (magazine, restaurante, parcare).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Aeroportul Internațional Henri Coandă București, depunctat pentru aglomerație și lipsa personalului

Aeroportul din Otopeni gestionează și cel mai mare volum al traficului aerian, operând atât curse interne, cât și externe, și este principalul punct de conexiune între România și nenumărate destinații din Europa și restul lumii. Grație portofoliului generos de companii aeriene și a varietății de rute pe care le asigură, acesta a fost ales de 70,6% dintre participanții la studiu.

În același timp, însă, călătorii au remarcat aglomerația care se formează pe Otopeni, cozile și lipsa personalului suficient, factori care îngreunează procedurile din aeroport, cauzând întârzieri, probleme cu bagajele, modificări de program de zbor.

Prin urmare, respondenții au observat că, din acest punct de vedere, aeroportul Henri Coandă are nevoie mai multă atenție, astfel încât să funcționeze la standardele aeroporturilor din marile capitale europene.

Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca apreciat pentru amabilitatea personalului

Cel mai important punct de legătură aerian din zona Transilvaniei, aeroportul Internațional Avram Iancu a fost apreciat pentru curățenie (9/10), amabilitatea personalului (9.1/10) și semnalizarea eficientă a porților și a ghișeelor (9/10).

Fiind un aeroport mai mic decât Otopeniul, acesta operează un număr restrâns de curse interne și externe, însă este foarte bine conectat, asigurând zboruri către toate marile orașe ale României, dar și către principalele destinații europene (Germania, Franța, Spania, Italia, Marea Britanie).

Un alt minus al aeroportului Avram Iancu, raportat de participanții la studiul Vola.ro, este reprezentat de lipsa varietății în ceea ce privește restaurantele și magazinele disponibile.

Aeroportul Internațional George Enescu Bacău a primit notele cele mai mari de la pasageri

Renovat în urma unor investiții private și cu un terminal nou dat în folosință, Aeroportul Internațional George Enescu Bacău a primit cele mai mari note de la pasagerii sau. Cele mai mare note au fost acordate pentru semnalizarea eficientă (9.4/10) și curățenie (9,1/10), fiind printre singurele aeroporturi apreciate pentru atenția la curățenie.

De asemenea, merită menționat faptul că, în ciuda faptului că este un aeroport mic, acesta asigură zboruri directe către câteva dintre cele mai căutate destinații: Marea Britanie, Italia și Spania. Pasagerii pot ajunge la el atât cu mașina personală, cât și cu transportul în comun (autobuz, taxi).

Unul dintre cele mai vechi aeroporturi din România, Aeroportul Internațional Iași a fost depunctat de pasageri pentru aspectul învechit

Aeroportul Internațional Iași este principalul punct de conexiune între Moldova și celelalte orașe din țară, dar și nenumărate destinații europene.

Acesta a obținut note bune pentru semnalizarea eficientă (9/10), grație spațiului organizat, care îi ajută pe călători să găsească rapid porțile și ghișeele. Totodată, aeroportul din Iași dispune și de un centru de vaccinare fără programare. De asemenea, acesta oferă un acces facil tuturor pasagerilor, atât cu mașina personală, cât și cu transportul în comun (autobuz, taxi, servicii de ridesharing).

Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava depunctat pentru curățenie și pentru amabilitatea personalului

Pasagerii care au tranzitat acest Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava au notat dur câteva aspecte precum curățenia (7,7/10), amabilitatea personalului (7,3/10) și accesibilitatea (6,6/10).

Fiind un aeroport destul de mic, portofoliul acestuia nu include numeroase companii aeriene, astfel că operează un număr restrâns de rute, atât în România, cât și în Europa (Italia, Marea Britanie, Germania).

Care sunt celelalte aeroporturi incluse în studiu

Pe lângă cele cinci aeroporturi de mai sus, care au primit cele mai multe voturi din partea pasagerilor participanți la studiu, pe listă au fost incluse și aeroporturile din Sibiu, Craiova și Timișoara.

Aeroportul Internațional Sibiu, de exemplu, a obținut note mari pentru amabilitatea personajului, dar și pentru accesibilitate, având conexiuni bune cu centrul orașului. Aeroportul Internațional Craiova a fost și el votat pentru semnalizarea eficientă a reperelor principale și pentru accesibilitate, fiind situat la scurtă distanță de oraș. Totodată, acesta a obținut calificative mari la capitolul curățenie.

Nu în ultimul rând, Aeroportul Internațional Timișoara a fost apreciat de călători pentru semnalizare și curățenie.

Un aspect important de menționat este că toate aeroporturile incluse în acest raport au fost sancționate pentru prețurile mari și foarte mari din magazinele și restaurantele amenajate în cadrul lor.

Studiul Vola.ro a fost realizat la finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie 2021, pe un eșantion de 238 de respondenți care au călătorit pe aeroporturile din România și pe care le-au evaluat în funcție de curățenie, aspect, semnalizare, amabilitatea personalului, accesibilitate, calitate și prețurile facilităților (magazine, restaurante, parcare).

Evaluările aeroporturilor în categorii individuale au fost calculate pe baza mediei aritmetice a valorilor furnizate în răspunsuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: