Situat în apropierea municipiului Cluj-Napoca, Castelul din Gilău, aflat într-un amplu proces de reabilitare, va fi inaugurat în curând, iar spațiul fostei reședințe nobiliare va fi dedicat activităților culturale, informează Monitorul de Cluj.
Castelul Bánffy-Barcsay de la Gilău, monument istoric de importanță națională, a fost reabilitat cu fonduri europene și va fi inaugurat la mijlocul lunii Mai, pentru a deveni centru cultural multifuncțional, a arătat Elek Nagy, potrivit Krónika, citată de agenția maghiară de presă MTI.
Predarea tehnică a castelului de la Gilău, proprietate a Fundaţiei Tradiţii Transilvane, înfiinţată de omul de afaceri şi mecena Elek Nagy, a avut loc la finalul anului trecut. Elek Nagy a cumpărat castelul de la moştenitorii familiei Barcsay, după care l-a donat fundaţiei.
„Oricine va vizita castelul restaurat de la Gilău va fi impresionat de cele văzute, chiar dacă grădina nu a fost încă restaurată şi clădirea nu este deocamdată mobilată”, a declarat Elek Nagy, potrivit sursei citate.
Astfel, lucrările privind mobilarea castelului, renovarea grădinii şi a castrului roman vor fi desfășurate în continuare. De asemenea, proiectul include și construirea unei pensiuni care se va compune din case tradiţionale ţărăneşti în partea din spate a grădinii, precum și realizarea unei cafelene. Centrul cultural va include o expoziţie permanentă despre istoria castelului, expoziţii temporare şi spaţii interioare pentru organizare de evenimente.
Situat la aproximativ 20 km de Cluj-Napoca, castelul Rákóczi-Bánffy de la Gilău are un plan pătrat, cu patru bastioane de colţ, cuprinzând 60 de încăperi. Înainte de naţionalizare, el a fost proprietatea contesei Katinka Bánffy.