Sursa foto: CCIR
Parlamentul nu şi-a depăşit atribuţia constituţională privind legiferarea în cazul actului normativ prin care un teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei de respingere a sesizării asupra actului normativ.
CCR a publicat, luni, motivarea deciziei prin care a respins, pe 3 martie, sesizarea USR şi UDMR asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România 335/2007.
“Curtea reţine că art. III alin.(1) şi (4) din legea criticată prevede o transmitere gratuită sub condiţie, în sensul că stabileşte interdicţii de vânzare, de ipotecare sau de schimbare a destinaţiei terenurilor (transferul se realizează cu scopul ca terenurile să fie folosite exclusiv pentru desfăşurarea activităţii specifice cu caracter de continuitate a Camerei de Comerţ şi Industrie a României) pe o perioadă de 49 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii de predare a proprietăţii şi a repunerii în situaţia anterioară, potrivit alin.(5) al aceluiaşi articol. Legea a reglementat aceste interdicţii drept garanţii pentru aducerea la îndeplinire a finalităţii urmărite prin transferul realizat. Aceste garanţii păstrează un just echilibru între interesul urmărit de legiuitor şi cel al entităţii beneficiare a dreptului de proprietate”, se arată în motivare.
În acest sens, Curtea reţine că interdicţia de vânzare reprezintă o limitare temporară a atributului de dispoziţie asupra bunului, întrucât constă în interzicerea transmiterii proprietăţii asupra terenurilor (art. 551 pct.1 din Codul civil), iar interdicţia de ipotecare, cât şi interdicţia de schimbare a destinaţiei terenurilor transmise reprezintă limitări temporare ale atributului de folosinţă în considerarea scopului urmărit de legiuitor.
Prin urmare, spune instanţa constituţională, aceste limitări nu afectează substanţa dreptului de proprietate al beneficiarului, fiind constituite pe o perioadă limitată de timp de 49 de ani, astfel încât acesta poate exercita atât atributele dreptului de proprietate, potrivit legii, cât şi drepturile reale prevăzute de art.551 din Codul civil care nu intră sub incidenţa interdicţiilor stabilite prin lege, precum şi celelalte operaţiuni juridice compatibile cu legea criticată şi legislaţia în materie.
Aşadar, menţionează CCR, transferul gratuit al bunurilor proprietate privată a statului se poate realiza prin lege, în condiţiile art. 44, art.47 şi art.135 din Constituţie, având în vedere obligaţia constituţională a statului de a lua măsurile de dezvoltare economică şi crearea cadrului favorabil valorificării factorilor de producţie, sub condiţia reglementării unor garanţii necesare şi suficiente pentru aducerea la îndeplinire a scopului urmărit.
“Prin urmare, legea criticată a fost adoptată în considerarea valorificării potenţialului bunurilor statului, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art.16 alin.(1) şi (2), art.44 alin.(1) şi (2) şi art.136 alin.(5) din Constituţie. Parlamentul nu şi-a depăşit atribuţia constituţională privind legiferarea şi, drept urmare, nu se încalcă nici principiul separaţiei şi echilibrului puterilor consacrat de art.1 alin.(4) care nu exclude, ci presupune cooperarea între puterile statului”, afirmă CCR.