Efecte interdicțiilor privind importurile de petrol rusesc. Răzvan Nicolescu: Pentru România va însemna că Petrotel ar putea avea probleme de funcționare

petrol 1 Sursa foto: Pixabay

Statele Unite interzic toate importurile de petrol și gaze din Rusia, ca răspuns la invazia declanșată de Moscova în Ucraina, a anunțat marți președintele american Joe Biden într-o conferință de presă. El a precizat că a luat acestă decizie după consultări cu aliații europeni. Rusia este cel mai mare exportator mondial de țiței și produse petroliere combinate, cu aproximativ 7 milioane de barili pe zi sau 7% din oferta globală. O astfel de interdicție este fără precedent, supraalimentând prețuri deja vertiginoase și riscând un șoc inflaționist, scrie Reuters.

Aproximativ jumătate din petrolul exportat de Rusia, circa 2,5 milioane de barili pe zi, se îndreaptă către țări europene, inclusiv Germania, Italia, Țările de Jos, Polonia, Finlanda, Lituania, Grecia, România și Bulgaria, scrie publicația The Conversation.

Sursă: BBC

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a declarat pentru Economedia că nu crede că România va avea neapărat probleme cu aprovizionarea de țiței, în urma sancțiunilor impuse asupra importului de petrol rusesc.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Pentru România va însemna că una dintre cele 3 rafinării ar putea avea probleme de funcționare: Petrotel. La nivel de țară noi am mai funcționat cu două rafinării în loc trei. În cazul în care Petrotel are probleme, acest lucru nu înseamnă neapărat că vor exista sincope în ceea ce privește aprovizionarea”, precizează Răzvan Nicolescu.

Acesta spune că România nu va rămâne fără produs la pompă având în vedere că, pe 2 iulie 2021, a avut loc explozia de la Petromidia și nu au fost atunci probleme cu aprovizionarea.

„Nu cred că vom rămâne fără produs la pompă atât timp cât a fost accident la Petromidia acum câteva luni și nu am avut problemă la pompă, având o rafinărie mult mai mare ca Petrotel indisponibilizată. Astfel, nu cred că vom avea probleme cu aprovizionarea. Petrom se aprovizionează cu țiței local și Rompetrol cu țiței din Kazahstan.

În ceea ce privește prețurile la petrol în cazul unui embargo, acesta spune că se vor majora în funcție de cum reacționează piața și toți consumatorii. Dacă embargoul este doar pus de americani și europeni este foarte probabil ca rușii să vândă țițeiul cu reducere în altă parte, cum ar fi China și India și să nu fie un impact pe furnizarea globală.

În raport cu Rusia, România avea în primele 11 luni din 2021 un deficit comercial de 1,9 miliarde euro.   Valoarea totală la importurilor din Rusia se ridică la 2,83 miliarde euro. Se află pe locul 17 în topul ţărilor din care importăm. România importă din Rusia uleiuri brute din petrol de 656,8 milioane euro și uleiuri din petrol/ minerale bituminoase de 902 milioane euro, potrivit unei liste de la INS transmisă la solicitarea HotNews.ro.  

Principalele consecințe în urma interzicerii importurilor de țiței rusesc

Guvernele occidentale nu au sancționat direct sectorul energetic al Rusiei, dar unele companii deja evită să mai cumpere petrol rusesc. JP Morgan estimează că petrolul ar putea atinge un record de 185 de dolari pe baril până la sfârșitul anului 2022 dacă se vor menține aceste restricții atât de mult timp. Majoritatea analiștilor se așteaptă totuși la un preț mediu anual sub 100 de dolari.

O interdicție a petrolului rusesc ar încetini și mai mult redresarea globală în curs de dezvoltare în urma pandemiei de coronavirus. Calculele preliminare ale Băncii Centrale Europene (BCE) sugerează că războiul ar putea reduce creșterea zonei euro cu 0,3 până la 0,4 puncte procentuale în acest an într-un scenariu de referință și cu 1 punct procentual în cazul unui șoc sever.

În următoarele luni, există un risc ridicat de stagflație sau o creștere mică până la minimă, împreună cu o inflație ridicată.

În SUA, Fed estimează că fiecare creștere de 10 dolari pe baril a prețului petrolului reduce creșterea cu 0,1 puncte procentuale. În Rusia, pagubele sunt probabil mari și imediate. JPMorgan estimează că economia sa se va contracta cu 12,5%.

„Petrolul rusesc nu este crucial pentru SUA. Este crucial pentru Europa”

Statele Unite au importat în medie în 2021 peste 20,4 milioane de barili de țiței și produse rafinate din Rusia, aproximativ 8% din importurile de combustibil lichid din SUA, potrivit Energy Information Administration (EIA).

Restricțiile asupra importurilor petrolului rusesc ar putea afecta nu doar SUA, ci și țările din întreaga lume. Consecințele financiare ar putea fi masive. Oferta mondială nu reușea deja să țină pasul cu cererea chiar înainte de invazia Rusiei în Ucraina.

Rusia a fost anul trecut al doilea producător de petrol pe planetă, pompând mai mult petrol decât Canada și Irak la un loc. Aliații SUA din Europa depind foarte mult de petrolul rusesc.

„Petrolul rusesc nu este crucial pentru SUA. Este crucial pentru Europa. Nu știu ce se va face Europa fără țițeiul rusesc”, transmit analiștii pentru CNN.

Sursă: CNN

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: