Cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation va fi lansată pe 17 mai

Startup, business Sursa foto Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat, miercuri, la Ploieşti, că ediţia a treia a programului Start-Up Nation va fi lansată în data de 17 mai, transmite Agerpres.

„Chiar ieri sau alaltăieri am convenit ultima formă de calendar a lansării acestor programe cu cei de la STS, aşa încât pe data de 17 mai vom lansa primul program Start-Up Nation – ediţia a treia”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

De asemenea, la sfârşit lunii mai va fi lansat un al doilea program, cel care presupune o infuzie de capital pentru cei care lucrează în industria mică.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„La sfârşit de mai vom lansa al doilea program, cel care presupune o infuzie de capital pentru cei care lucrează în industrie, dar industria mică – Microindustrializare se numeşte acel program. Vor fi granturi în acel caz de 500.000 de lei pentru maximum 1.000 de beneficiari. În cursul lunii iunie mai avem în calendar, cred, patru programe pe care dorim să le lansăm – unul dintre ele pentru comercializare şi servicii, unul pentru a susţine şi a stimula activitatea de in coming, de a aduce cât mai mulţi turişti străini în România şi a premia agenţiile de turism care vor face acest lucru; mai avem în pregătire un program – pentru că ministerul are o sumă de bani undeva într-un cont la o bancă dintr-un fond elveţian – şi vom iniţia un program de susţinere a mediului de afaceri cu credite cu dobândă subvenţionată. V-am dat doar câteva exemple, mai avem în total un pachet de aproximativ 10, 11, 12 programe, incluzând şi eventual HoReCa 2, pe care noi, ca minister, le pregătim şi ne facem treaba, în multe dintre ele având nevoie şi de suplimentări de fonduri”, a precizat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

El a explicat că, atunci când vorbeşte despre fonduri suplimentare, se referă la rectificarea bugetară, în condiţiile în care execuţia bugetară la minister este de aproximativ 70%.

„Mă refer la rectificarea bugetară, pentru că noi suntem în situaţia, în acest moment, la minister, că avem o execuţie de aproximativ 70%, pentru că aceşti bani i-am folosit pentru a închide amintita schemă de ajutor HoReCa 1, cele 450 de milioane de euro şi acum, în această lună, închidem, în sfârşit, şi Măsura 2. Din cei aproximativ 3.000 de beneficiari, mai sunt doar 500 care trebuie să primească banii, cu condiţia să ne facă dovada cofinanţării. Tot în cursul acestei luni, până cel târziu în mijloc de mai, sper, vrem să închidem şi etapa a doua de la Măsura 1, acele granturi de 2.000 de euro, pentru că acolo mai era o sumă de 65 de milioane de euro”, a arătat Cadariu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: