Cel mai mare consum de gaze din această iarnă și cele mai mari importuri. Extracția din depozite, aproape la maximum

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

7 februarie, adică astăzi, marchează ziua cu cel mai mare consum de gaze din acest sezon rece și, totodată, ziua cu cel mai mare import de gaze. Astfel, potrivit datelor interactive Transgaz, consumul intern se apropie de 53 de milioane de metri cubi, totalul surselor de gaz disponibile este de 59,3 milioane de metri cubi, din care sursa internă este de 50,2 milioane de metri cubi, iar importul este de 9,1 milioane de metri cubi.

Este cel mai mare import din această iarnă și, spre deosebire de perioada de până acum, parte din el se constituie doar în tranzit pe teritoriul României a unor cantități cu destinația finală în altă țară, precum Ungaria sau Ucraina, dar jumătate din import rămâne în țară, pentru consumul intern. 4,6 milioane de metri cubi apar la export, din totalul de 9,1 milioane importuri.

Încă un record pentru acest sezon rece „cade” azi. Extracția din depozite este la cel mai mare nivel, 26,4 milioane de metri cubi și se apropie de limita maximă a capacității de extracție subterană, care este de circa 30 de milioane metri cubi.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Da, e cel mai mare consum de anticipat –  de circa 53 milioane metri cubi… Gazele vin din Bulgaria, cred că sunt din toate sursele”, spune Ion Sterian, directorul Transgaz, întrebat fiind de Economedia despre consumul de gaze de azi și sursa gazelor din import.

Dacă aceste importuri vin din Bulgaria, atunci pot avea ca sursă inițială gaze de la ruși, prin Turk Stream, gaze azere care au început să vină în cantități tot mai mari către Europa sau gaze lichefiate care sunt descărcate la terminalele din Mediterana, apoi regazeificate și intrate pe conducte până la beneficiarii finali, unii dintre ei posibil a fi din România.

Potrivit declarațiilor făcute în urmă cu trei zile de ministrul Energiei, Virgil Popescu, în depozitele de gaze din România mai sunt 1,6 miliarde de metri cubi de gaze, peste 50% din capacitate și, sub nicio formă, nu există posibilitatea ca țara noastră să rămână fără gaze până la sfârșitul acestui sezon rece. Mai mult, circa 1 – 1,2 miliarde de metri cubi ar rămâne în depozite, spre utilizare ulterioară.

Mixul surselor de gaze disponibile pentru România, la acest moment, este producția internă (Romgaz, Petrom, BSOG), extracția din depozite și importurile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.