CEO-ul Google DeepMind despre modelul DeepSeek: Este ”probabil cel mai bun” produs AI din China, dar nu aduce inovaţii ştiinţifice majore

modelul ai deepseek Sursa foto: GREG BAKER / AFP / Profimedia

Compania chineză de inteligenţă artificială DeepSeek a atras atenţie globală cu un model de inteligenţă artificială despre care susţine că a fost antrenat la un cost semnificativ mai mic decât cele ale liderilor din industrie. Cu toate acestea, Demis Hassabis, CEO-ul Google DeepMind, a declarat la un eveniment recent organizat la Paris, că, deşi modelul DeepSeek este ”probabil cel mai bun” produs AI din China, nu aduce inovaţii ştiinţifice majore, relatează CNBC, conform News.ro.

Luna trecută, DeepSeek a publicat un raport de cercetare care a generat vânzări masive de acţiuni şi dezbateri privind costurile ridicate ale infrastructurii AI în marile companii de tehnologie.

Hassabis a lăudat realizarea DeepSeek, spunând că demonstrează ”o inginerie extrem de bună” şi are implicaţii geopolitice semnificative. Totuşi, el a subliniat că modelul se bazează pe tehnici deja cunoscute şi că aşteptările create sunt ”puţin exagerate”.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

CEO-ul DeepMind a afirmat, de asemenea, că modelele Gemini 2.0 Flash lansate recent de Google sunt mai eficiente decât modelul DeepSeek. În plus, experţii au pus sub semnul întrebării costurile reduse revendicate de compania chineză, considerând că dezvoltarea sa a necesitat resurse mai mari decât s-a declarat oficial.

AGI ar putea deveni realitate în 5 ani

Industria AI dezbate de ani de zile momentul în care inteligenţa artificială generală (AGI) va deveni realitate – un sistem AI care depăşeşte capacităţile cognitive ale oamenilor.

Hassabis a declarat că tehnologia se apropie rapid de acest punct şi că ”suntem poate la doar 5 ani distanţă de un astfel de sistem, ceea ce ar fi extraordinar”.

El a subliniat importanţa pregătirii societăţii pentru impactul acestei tehnologii, astfel încât beneficiile să fie distribuite echitabil şi riscurile să fie gestionate corespunzător.

Această estimare este în concordanţă cu declaraţiile altor lideri din industrie. Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a afirmat recent că este ”încrezător” în capacitatea de a construi AGI. Cu toate acestea, mai mulţi experţi, inclusiv Max Tegmark şi Yoshua Bengio, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la riscurile pierderii controlului asupra unor astfel de sisteme avansate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.