Chimcomplex, controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce primăria nu a primit finanțare nerambursabilă

Chimcomplex Oltchim Compania Română de Chimie

Combinatul chimic Chimcomplex, controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, anunță că se retrage de la licitația pentru concesionarea serviciului de termoficare din Iași, după ce Primăria nu a primit o finanțare nerambursabilă de 117 milioane de lei, echivalentul a peste 23 de milioane de euro, care ar fi contribuit la modernizarea CET Holboca.

Chimcomplex anunță însă că intenționează să concesioneze activele și întregul amplasament CET Holboca II, loc în care se va realiza investiția într-un Combinat de Biochimie, ce presupune și o soluție proprie de cogenerare.

Florian Staicu, Director General Adjunct Chimcomplex, a declarat: „Consiliul Local a primit, în acest sens, noile noastre solicitări în adrese oficiale și le are în analiză. Noul plan prevede în continuare posibilitatea de a livra surplusul de energie termică produs de propria centrală de cogenerare în sistemul de termoficare al orașului Iași, la un cost foarte mic. Orașul va avea ca soluție termică o nouă centrală separată, ce va fi amplasată la CET I. Activul de la CET II – Holboca va fi reintegrat într-o nouă platforma chimică, cu centrala de cogenerare, ce va asigura parte din necesarul de agent termic către cartierele cele mai apropiate din oraș. Noua configurare este benefică tuturor părților implicate.”

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Chimcomplex vrea să realizeze un Combinat de Biochimie care să includă opt fabrici specializate, care vor folosi tehnologii biochimice. Proiectul este estimat să genereze 1.100 de locuri de muncă directe și peste 4.500 de locuri de muncă indirecte, transmite compania.

„Iașul merită să își revigoreze industria chimică și salutăm inițiativele Guvernului, care în paralel anunță un program de reindustrializare a țării.” a mai declarat Florian Staicu, Director General Adjunct Chimcomplex.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: