China a publicat regulile care definesc inteligența artificială „etică”

Xi Jinping. Sursa: Facebook

China a dezvăluit în acest week-end o serie de reguli care stabilesc dezvoltarea inteligenței artificiale, în condițiile în care Beijingul visează să domine acest sector înainte de sfârșitul deceniului.

Setul de reguli, reunit în cadrul „Specificațiilor etice pentru inteligența artificală de generație viitoare”, pune accentul pe protecția utilizatorilor și trasează șase mari linii de conduită, potrivit Le Figaro.

Aceste reguli cer ca sistemele de inteligență artificială să fie permanent sub controlul uman și în serviciul oamenilor. Potrivit Beijingului, instrumentele urmăresc îmbunătățirea condiției umane, protejarea datelor private, respectarea intereselor fundamentale ale omenirii etc. Liniile directoare interzic unei inteligențe artificiale activitățile ilegale sau punerea în pericol a „securității naționale”.

„China nu face mai mult decât alții pentru reglementarea IA. Doar avansează altfel”, afirmă Laurence Devillers, profesor de IA și etică la Universitatea Sorbonna. Beijngul a ales o abordare „autoritară” și limitează posibilitățile utilizatorilor. „Este mai bună promovarea unei dentologii a industriilor și a unei responsabilități a utilizatorilor”, afirmă cercetătoarea, care conduce un grup de experți în cadrul asociației Française de Normalisation, dedicată eticii IA.

De mai multe luni, China atacă frontal giganții naționali ai industriei Tech. Beijingul a reglementat puternic activitățile companiilor al căror model de afaceri se bazează pe colectarea și exploatarea datelor personale grație inteligenței artificiale. Recent, China a adoptat un regulament pentru protecția datelor pe internet, echivalentul GDPR-ului european.

Obiectivul pe termen mediu este reglementarea algoritmilor care constituie o amenințare pentru „securitatea internă, ordinea socială și ordinea economică”, după cum a prezentat inițiativa autoritatea însărcinată cu spațiul cibernetic. Autoritatea de reglementare vrea să suprime orice algoritm care poate afecta indivizii, precum cei care determină consumatorii să cheltuiască mai mult pe site-urile de e-commerce. Platformele vor trebui să explice consumatorilor cum funcționează instrumentele de recomandare și să permită internauților să le refuze. În ceea ce privește rețelele sociale, sistemele care pot influența opinia publică sunt obligate să obțină o autorizație administrativă.

Dacă autoritățile abordează dur chestiunea utilizării datelor de către companii, administrațiile publice sunt exceptate de la reguli. „Beijingul își arogă dreptul de a decide ce este etic și ce nu este”, acuză Laurence Devillers.

Foto: Xi Jinping / Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *