Christian Tour se va lista la bursă în primul trimestru din 2026, devenind primul tur-operator din România prezent pe piaţa de capital, a declarat marţi vicepreşedintele şi CFO al Grupului Memento, Alin Răţoi, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Planul nostru este ca în primul trimestru din 2026 Christian Tour să fie listat. Va fi prima agenţie de turism din România pe piaţa de capital. Am ales deja brokerul, dar nu pot să-l fac public. Christian Tour are implementate în ultimii cinci ani IFRS (standarde contabile internaţionale n.r.) pentru listare”, a precizat Alin Răţoi, care a participat la evenimentul de inaugurare a unei noi aeronave Airbus A220 din flota companiei AnimaWings.

Reprezentanţii companiei estimează că vor atrage aproximativ 15 milioane de euro prin vânzarea unui pachet de până la 25% din acţiuni.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Noi credem în ceea ce am analizat pe piaţă: majoritatea celor care vor subscrie vor fi investitori de retail, pentru că brandul este foarte puternic şi foarte cunoscut. Totuşi, ne dorim şi investitori instituţionali alături de noi, ca să evităm o volatilitate prea mare după listare. Estimăm că vom obţine 15 milioane de euro pentru 25% din companie”, a adăugat vicepreşedintele Grupului Memento.

Listarea Christian Tour la Bursa de Valori Bucureşti face parte din procesul de transformare a grupului fondat de fraţii Pandel, de la un business de familie la o companie deschisă şi transparentă.

“Banii pe care îi vom obţine nu vor fi investiţi în aviaţie, pentru că entitatea pe care o listăm nu este acţionar în AnimaWings. Vor fi investiţi în turism şi achiziţii la nivel regional, cel mai probabil. În portofoliul nostru ne lipsesc anumite segmente de piaţă, cum ar fi piaţa corporate, unde există jucători mult mai mari decât noi pe segmentul business-to-business, şi partea de online, travel agency. De asemenea, ne mai lipseşte zona regională. Suntem foarte bine dezvoltaţi la nivel naţional, dar ar trebui să avem curajul să ne extindem şi în afara ţării, în zona Balcanilor”, a explicat vicepreşedintele Grupului.

În acest context, grupul Memento urmăreşte o strategie integrată, combinând turismul cu transportul aerian, astfel încât agenţia Christian Tour şi compania aeriană AnimaWings să se completeze reciproc.

Întrebat despre şansele TAROM de a supravieţui pe o piaţă extrem de concurenţială, Alin Răţoi a subliniat că principala problemă a operatorului naţional rămâne lipsa finanţării.

“Cred că ar trebui să ne uităm la exemplele din regiune. Grecii au avut Olympic, preluată ulterior de un operator privat şi transformată în Aegean, iar ungurii au avut Malev, companie preluată ulterior de Wizz Air. Nu ştiu în ce măsură statul mai poate finanţa achiziţia de noi aeronave pentru TAROM”, a subliniat acesta.

El a mai adăugat că, deşi TAROM este un brand valoros, recunoscut internaţional şi cu un istoric bogat în transportul turiştilor, problemele financiare limitează dezvoltarea companiei. “La TAROM, brandul e clar şi nu se discută. Are o valoare considerabilă, a transportat mulţi turişti şi este recunoscut peste tot. Dar, din punctul meu de vedere, problema principală este lipsa de finanţare”, a concluzionat vicepreşedintele Grupului Memento.

Membră a Christian Tour Holding, Christian Tour este cea mai mare agenţie de turism din România, deţinută de fraţii Cristian şi Marius Pandel. Fondată în 1997, agenţia deserveşte anual peste 400.000 de turişti din România, prin site-ul său de rezervări online şi reţeaua de 74 de birouri de vânzare.

AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group.