Ciolacu și Grindeanu, la tunelul „Daniela” de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrările PORR (Austria) pe lotul 4 sunt în avans, dar dacă eram în Schengen mergeau și mai repede / Și italienii de la WeBuild, lăudați pentru avansul de pe lotul 5 pe care se va circula, parțial, de anul viitor

Tunel Daniela Autostrada A 1

Lotul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este avansat, peste 55% execuție, iar la sfârșitul anului viitor constructorul WeBuild ar putea deschide circulația pe tronsoane între Pitești și Curtea de Argeș, a anunțat luni, în Argeș, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. De asemenea, pe lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni unde se construiește tunelul Momaia (n.r. botezat „Daniela”), ministrul Grindeanu se așteaptă ca PORR să încheie lucrările pe lotul de aproape 10 kilometri înainte de termenul din contract, 2027.

Luni dimineață, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu au mers pe șantierul lotului 4 Curtea de Argeș – Tigveni unde se construiește primul tunel forat pe o autostradă din România. Sorin Grindeanu a lăudat mobilizarea și progresul WeBuild (Italia) pe lotul de 30 de kilometri dintre Pitești și Curtea de Argeș și a anunțat 10% execuție pentru lotul 4.

„Îi felicit pe constructorii lotului de la Boița (n.r lotul 1 Sibiu – Boița, PORR), ați terminat cu câteva luni bune înainte de termen. Mă aștept ca și termenul de aici, din contractul de pe lotul 4 să fie finalizat înainte de termenul asumat, e undeva în 2027. Sunt convins că veți putea termina lucrările. Chiar dacă sunt doar 10 kilometri au foarte multe lucrări de artă: poduri, tuneluri. Mă aștept să țineți același ritm cu care ne-ați obișnuit și pe acest tronson. Vreau să fac o mențiune specială și pentru ceea ce se întâmplă de la Pitești la Curtea de Argeș. Lucrurile înaintează foarte bine sunt undeva pe la 55% la progres. Au mers anul acesta foarte bine. Suntem optimiști că anul viitor ar putea termina, dacă nu tot, măcar tronsoane din acești 30 de kilometri, cel puțin Bascov (intersecția cu A1 București – Pitești). Chiar sunt înaintate”, a transmis Grindeanu. Pe lotul 5 We Build are termen de finalizare septembrie 2025 (48 luni execuție), iar pe lotul 4 PORR 44 de luni calculate din primăvara 2023 (autorizație emisă în martie). Despre tronsonul care s-ar putea deschide în avans pe lotul 5, Economedia a scris aici.

Imagini recente cu tunelul Momaia de pe Lotul 4 au fost publicate pe Canalul YouTube „Adrian Ioan Gica”:




La rândul său, premierul Ciolacu a menționat că toate loturile de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești sunt contractate și a adus din nou în discuție opoziția Austriei la aderarea României la spațiul Schengen:

„Cred că este prima străpungere după perioada comunistă. Nu este o lucrare întinsă, dar este foarte dificilă. Constructorul este în avans și vreau să-i felicit. Sunt convins că dacă eram în Schengen ați fi fost și mai în avans, lucrurile ar fi mers mult mai ușor. În acest moment, România are, că tot vorbim şi ne place de acest deficit, cu toţii devenim experţi în deficite, are un deficit de 56 de miliarde şi cheltuieli pe investiţii de 57 de miliarde. Este prima oară în istoria României când s-a creat acest echilibru între cheltuieli şi investiţii. Cunoaştem cu toţii situaţia, când am venit prim-ministru. Înţeleg, anumite persoane sunt supărate pentru că direcţionăm, în primul şi în primul rând, banii către investiţii”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Comentarii

  1. Bla, bla, bla… Trăncăneală de doi lei… “Lupi îmbrăcați în piei de oaie…” Asta fac de 30 de ani… Fură de-și rup mâinile dar fac morală “bățului de chibrit…” Mi-e o MARE scârbă !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *