VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: WeBuild a recuperat întârzierile / Scenarii pentru deschiderea parțială și totală înainte de termen

Autostrada A 1 Sibiu Pitești lot 5 API 20 oct 2023

Lotul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești ar putea fi inaugurat parțial, până la nodul rutier Mănicești, peste un an și complet până la Curtea de Argeș în primăvara anului 2025, înainte de termenul din contract, septembrie 2025, arată Asociația Pro Infrastructură (API). Asociația care monitorizează marile investiții din transporturi a publicat cea mai recentă evaluare a lotului de 30 de kilometri dintre Pitești – Bascov și Curtea de Argeș, iar scenariul API ia în calcul ca prima jumătate a lotului, până la nodul rutier de la Mănicești, să fie deschisă în decembrie 2024 ca urmare a ritmului foarte bun de pe șantier și a recuperării întârzierilor înregistrate în 2022. Pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș WeBuild a depășit 50% execuție, structurile sunt avansate, iar pe unele tronsoane se așterne asfalt.

Principalele structuri: 13 poduri, 3 pasaje, un viaduct,  și 3 noduri rutiere, cel mai lung viaduct fiind cel de 818 metri zona dig Lac Budeasa.

„Antreprenorul a recuperat excelent întârzierile din 2022 și, dacă menține acest ritm foarte bun, are toate șansele să inaugureze lotul cu multe luni înainte de septembrie 2023, termenul contractual. Într-un scenariu optimist, inaugurarea poate fi în primăvara lui 2025 și în cel mai optimist scenariu chiar decembrie 2024, cel puțin parțial până la nodul Mănicești/Vâlcele”, Asociația Pro Infrastructură.

Loturile WeBuild și PORR „schimbă din temelii” traficul de pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea

Dacă de la Pitești la Curtea de Argeș se va circula pe autostradă completă în 2025, lotul 4 PORR cu tunelul de la Dealul Momaia s-ar putea deschide în decembrie 2026, apreciază API.

„Primii 25 de metri din primul tunel forat pe o autostradă românească. Deși scurt, doar 9,861 kilometri, lotul conține primul tunel veritabil intrat în execuție pe o autostradă din România/Dacă terenul dificil nu va da prea mari bătăi de cap experților Porr, tunelul ar putea fi pregătit de trafic în decembrie 2026, termenul contractual din acest moment. Pe lângă punctul critic evident, nici restul șantierului nu e de lepădat: câteva deblee care ne dau emoții (risc semnificativ de alunecări), mai multe viaducte cu pile înalte și nodul rutier Tigveni. Una peste alta, deși vorbim de nici 10 kilometri, misiunea Porr nu este deloc una ușoară, ba dimpotrivă. Dar avem încredere că, în condiții normale, antreprenorul își va respecta blazonul și va face un efort susținut ca să inaugureze tronsonul de la Curtea de Argeș la Tigveni în decembrie 2026. Împreună, cele două sectoare ale A1 dintre Bascov și Tigveni vor schimba din temelii traficul de pe DN7 dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea”, arată API.

Însă în paralel cu loturile 5 și 4 ale Autostrăzii A 1, CNAIR trebuie să modernizeze și DN 73 C Curtea de Argeș – Râmnicu Vâlcea (cunoscut și ca „lotul 6”). DN 73 C, ruta ocolitoare pentru DN 7 Dealul Negru, acum cu restricții pentru transportatori, este în etapa realizării Studiului de Fezabilitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Mda. Asadar drumul expres Tigveni – Ramnicu Valcea o sa se transforme intr-un imens dop unde se va varsa trafic de autostrada cu 2 benzi pe sens si 100-130 km / h intr-o banda pe sens si 50 km / h (optimist) sau 12 km / h (realist). Sa vezi bucurie si pe locuitorii din Curtea de Arges care se va transforma intr-o parcare imensa in aer liber in lipsa unei centuri ocolitoare adevarate.
    Cat despre gropile din drumurile existente din nordul judetului Arges, sunt dovada indolentei alesilor din Consiliul Judetean, care se chinuie de zeci de ani sa nu asfalteze cum trebuie.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.