Claudiu Năsui cere amânarea adoptării Legii pentru rețelele 5G / Premierul Cîțu: Mă surprinde, nu știam că a luat o astfel de decizie

Florin Citu Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a cerut Parlamentului să amâne dezbaterea proiectului Legii pentru rețelele 5G, în ciuda faptului că textul a fost adoptat de guvern și agreat în cadrul coaliției. O decizie care l-a „surprins” pe premierul Florin Cîțu, care spune că nu a știut nimic despre inițiativa colegului său de guvern.

„Instituţia noastră (n.r. – Ministerul Economiei) a primit mesaje de atenţionare atât din partea COM (n.r- Comisiei Europene), cât şi din partea operatorilor economici, referitoare la obligativitatea respectării procedurii de notificare a proiectului de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementăruu reţelelor 5G”, se arată în adresa trimisă de Claudiu Năsui preşedintei Senatului, Anca Dragu, la 27 aprilie și citată de Adevarul.

Premierul Florin Cîțu a fost întrebat joi de ziariști cum comentează inițiativa ministrului USR. „Mă surprinde o astfel de decizie. Nu știam că a luat o astfel de decizie”, a răspuns Cîțu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ministrul USR-PLUS a argumentat că Guvernul României nu ar fi urmat parcursul normal pentru un astfel de act: „Procedura de notificare prevăzută de Directiva (UE) 2015/1535 este aplicabilă tuturor proiectelor de acte normative care conţin reglementări tehnice elaborate la nivel naţional în sensul că acestea nu pot fi adoptate decât ulterior parcurgerii respectivei proceduri de notificare”.

„Menţionăm că în 2019-2021, mai multe state membre au notificat proiecte de acte normative care reglementează această problematică. Având în vedere că proiectul de act normativ a fost avizat de către Guvern să intre pe ordinea de zi a celor două Camere ale Parlamentului, vă informăm că procedura parlamentară de adoptare trebuie amânată, proiectul de act normativ urmând a fi transmis instituţiei noastre în vederea notificării la Comisia Europeană şi statele membre. Adoptarea actului urmează a se relua după parcurgerea perioadeo de status-quo prevăzută de actul comunitar”, a mai arătat ministrul Năsui, citat de Adevărul.

Premierul Cîțu nu este însă de acord cu solicitarea ministrului Economiei: „Mesajul meu este ferm și clar: am trimis, am aprobat un proiect de lege în guvern și l-am timis și în coaliție, decizia a fost să treacă acest proiect de lege prin Parlament cât mai rapid”.

Primul ministru a precizat că nu a discutat încă acest aspect cu Năsui, dar va avea o discuție cu acesta. „O să am, nu înțeleg de ce ar vrea să amâne un astfel de proiect foarte important pentru industria tehnologică din România”, a mai spus el.

UPDATE. Ministrul Năsui a transmis ulterior un mesaj de susținere pentru legea 5G. “Am vorbit cu premierul, susținem fără echivoc legea 5G trimisă de Guvern în Parlament”, a declarat acesta. 

 

Guvernul a aprobat la jumătatea lunii aprilie proiectul legii 5G, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Proiectul dă ultimul cuvânt Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în ce privește autorizarea proiectelor și exclude de facto compania chineză Huawei de la operațiunile de realizare a echipamentelor.

„Pe lângă oportunitățile tehnologice, economice și sociale deosebite, implementarea tehnologiilor 5G în România poate facilita manifestarea unor amenințări complexe la adresa securității naționale. Avem nevoie de o abordare coordonată și integrată a securității cibernetice a tehnologiilor 5G pentru diminuarea  riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale. România a demonstrat că tratează acest subiect cu maximă seriozitate și este un partener de încredere la nivelul NATO și UE, aspect recunoscut și subliniat în mai multe rânduri de către partenerii europeni și Aliații noștri”, a afirmat Lucian Bode, care a contribuit la acest proiect pe parcursul mandatului la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Potrivit lui, proiectul de lege are în vedere stabilirea unui mecanism de autorizare prealabilă a producătorilor de tehnologii, echipamente și programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicații de interes naţional, inclusiv cele de tip 5G.

„Astfel, vom avea la dispoziție un instrument solid în vederea diminuării riscurilor la adresa securității și apărării naționale. Totodată, prin acest proiect de lege, odată aprobat în Parlament, România nu exclude niciun producător de tehnologie, dar va putea condiționa prezența acestora de respectarea criteriilor stipulate în Memorandumul semnat de guvernele României și SUA privind securitatea rețelelor 5G”, afirmă Bode.

Potrivit proiectului, pentru a putea participa la construirea rețelelor de telecomunicații 5G în România, companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiții concomitent:

  1. a) nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent;
  2. b) are o structură transparentă a acţionariatului;
  3. c) nu are un istoric de conduită corporativă neetică;
  4. d) se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente

Or, în ce privește compania chineză Huawei, aceasta e supusă unor sancțiuni din partea SUA pentru conduită corporativă neetică și se supune unui sistem juridic opac – cel chinez – care nu impune practici corporative transparente.

Proiectul de Lege aprobat joi de Guvern mai prevede că autorizarea va fi acordată prin decizie a Prim-Ministrului, după avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT). Aviz conform însemnă aviz care trebuie respectat obligatoriu de premier.

Proiectul arată că avizul conform al CSAT ”se emite inclusiv prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale” – trimitere la parteneriatul strategic cu SUA, care au adoptat o poziție extrem de critică la adresa Chinei în general și a companiei Huawei în particular.

CSAT este o instituție condusă de președintele României, din care fac parte mai mulți miniștri și șefi de servicii secrete. Deciziile în CSAT se iau cu unanimitate. Președintele Iohannis a spus în repetate rânduri că își dorește ca România să realizeze rețeaua 5G cu parteneri din statele membre NATO.

Mai mult, proiectul prevede ca și tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în reţelele de comunicaţii electronice la data intrării în vigoare a legii şi care contribuie la furnizarea de servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, ale căror producători nu dețin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de maxim 5 ani. După 5 ani, acestea trebuie înlocuite.

Citește aici proiectul de lege integral

Acum, proiectul de lege va fi trimis în Parlament, unde va intra în dezbaterea ambelor camere. Pentru a fi adoptat, el trebuie votat de Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis.

 

Document

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: