CNAIR începe lucrările de consolidare pe DN 67 D Valea Cernei- Băile Herculane. Cum a ratat Ministerul Transporturilor finanțarea de la BEI pentru modernizarea șoselei

DN 67 D Valea Cernei CNAIR Sursa foto: CNAIR

CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara începe lucrările de consolidare pe DN 67 D Valea Cernei-Băile Herculane, șoseaua care face legătura între Târgu Jiu și DN 6 Orșova-Lugoj prin Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Lucrările de consolidare includ și structura rutieră, se fac pe o lungime de 18 kilometri și durează 18 luni, a transmis luni, DRDP Timișoara pe pagina de Facebook.

În urmă cu 11 ani, finanțarea investiției era stabilită prin împrumutul contractat cu Banca Europeană de Investiții (BEI), bani care acum nu mai sunt disponibili, arată Ministerul Transporturilor într-un nou aviz emis în ianuarie 2021 în Comisia Tehnico-Economică (CTE). Despre încercările CNAIR de a moderniza DN 67 D, Economedia a scris aici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Contractul are o valoare de aprox. 72 de milioane lei și a fost atribuit unei asocieri de firme din România : ,,DRDP Timișoara a emis, pentru data de 16 august, ordinul de începere a lucrărilor de execuție pentru consolidarea a circa 18 de km de pe DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane, sectorul aflat pe raza de administrare a Regionalei Timișoara. Lucrările vor fi executate pe sectoare aflate între km 89+700 – km 108+390, de către Asocierea formată din Trustul de Construcții DROBETA S.A. & CONREP S.A. & EXPLAN S.R.L. & REAL CONSTRUCT MANAGEMENT S.R.L. & TRANSPORT PUBLIC URBAN DROBETA S.A. Valoarea totală a lucrărilor este de 72.893.210,99 lei, fără TVA, iar durata de realizare este de 18 luni. Principalele lucrări care se vor executa sunt înlocuirea structurii rutiere existente, realizarea de ziduri de sprijin, lucrări pentru protejarea taluzului, executarea rigolelor, drenuri pentru eliminarea apei, decolmatări, înlocuire sau reparații la podeţe, amenajarea albiei amonte – aval, refacerea coronamentelor, lucrări la podurile de pe traseu, inclusiv hidroizolații, rosturi de dilatație, parapet, trotuare etc.”- DRDP Timișoara.

În 2012, Ministerul Transporturilor intenționa să facă reparații și consolidări pe întreg tronsonul Valea Cernei – Băile Herculane de la km 76 la km 108 administrat de Direcțiile Regionale Craiova și Timișoara (județele Mehedinți și Caraș-Severin) valoarea investiției pentru 2012 fiind de 173 milioane lei (TVA 24 %), iar în 2020 s-a majorat la 195 milioane, păstrându-se soluțiile tehnice propuse prin expertiza tehnică din 2011.

„Drumul Național 67 D asigură legătura între localitățile Târgu jiu ( județul Gorj) la intersecția cu DN 67 Târgu Jiu-Motru și Băile Herculane ( Caraș Severin) intersecția cu DN 6 Orșova-Timișoara prin Baia de Aramă (Mehedinți) și are o lungime de 108 kilometri urmărind Valea Cernei cu Munții Cernei în dreapta și Munții Mehedinți în stânga. Sectorul de drum se află situat în și la limita Parcului Național Domogled Valea Cernei”, arată descrierea din expertiza tehnică.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara ar trebui sa aiba ca obiect de activitate repararea, largirea sau consolidarea drumurilor pe aria sa de acperire.
    Dar se ocupa de lucru manual.
    Nu poti ajunge de la Oravita la Potoc, Sasca Romana, Montană.
    Drumul amintit mai sus e praf, drumul spre Eftimie Murgu la Rudarie e la fel.
    Cred ca pe zona sa de activitate DRDP Timis nu-si justifica activitatea.
    Sigur ca e “sprijinita” de incompetentii din Consiliile Judetene: Caras Severin, Timiș, Gorj, Mehedinti si alti neispraviți.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.