CNAIR ratează legătura „cap-coadă” Craiova – București pe drum de mare viteză și în 2024, în ciuda promisiunilor repetate. Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești, între Albota și Pitești, vor fi deschiși în prima parte din 2025

Drum Expres Craiova Pitești Lot 3 deschidere

Compania de Drumuri ratează și în anul 2024 legătura „cap-coadă” între Craiova și București pe drum de mare viteză, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu și ale directorului general al CNAIR Cristian Pistol. Joi și vineri vor fi inaugurați 17 kilometri, respectiv 20 de kilometri pe Loturile 1 și 4 de pe Drumul Expres Craiova – Pitești, dar ultimii 12 kilometri dintre Albota și Pitești, care vor face legătura cu Autostrada A1 București – Pitești, urmează să fie inaugurați abia în prima parte din 2025.

Cristian Pistol și Sorin Grindeanu au anunțat că deschid joi după-amiază circulația pe 20 de km de drum de mare viteză, între Colonești și Albota, pe lotul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Totodată, vineri vor fi inaugurați și cei 17 km ai tronsonului 1 Craiova – Robănești.

Drept urmare, rămâne restantă o secțiune de 12 kilometri de pe tronsonul 4 Colonești – Albota, care face legătura între Drumul Expres la Albota și Autostrada A1 București – Pitești.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

CNAIR transmite că ultimii 12 kilometri care asigură conexiunea cu A1 se vor finaliza în prima parte a anului viitor.

În lipsa acestui tronson, șoferii nu pot circula integral pe autostradă de la Craiova până la intrarea în Capitală.

Promisiunile Ministerului Transporturilor au fost pentru circulație pe Drum Expres și Autostradă fără întrerupere de la Craiova la Constanța pentru 2023 și, ulterior, pentru 2024 (decembrie). Pentru a se realiza această legătură fără a mai intra pe DN 65 Craiova – Pitești și pe Centura Capitalei, UMB trebuia să termine complet lotul 4 Colonești –Oarja (legătura cu A1 București – Pitești), iar Aktor să finalizeze lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud (aproximativ 65%).

„În această toamnă să putem circula de la A1 dinspre Pitești pe autotradă în jurul Bucureștiului pe autostradă pe varianta sudică până la Constanța. Și la Craiova trebuie să se termine și acele tronsoane anul acesta. Dacă vă veți urca pe autostradă la Craiova, veți putea merge până la Constanța până la sfârșitul acestui an”, a menționat Grindeanu, și în vara acestui an.

„„Pe Tronsonul 4 (Colonești – Oarja – Pitești), cu o lungime de 31,82 km, constructorul român lucrează la terasamente și structuri, iar stadiul fizic a ajuns la 65%. Și pe acest tronson circulația va fi deschisă până la sfârșitul anului. Astfel vom putea circula, anul acesta, pe drumuri de mare viteză (drum expres și autostradă) direct de la Craiova la București”, transmitea și CNAIR în iulie.

Pe lângă cei 12 kilometri rămași restanți pe Drumul Expres Craiova – Pitești, nici Aktor nu a finalizat Lotul 3 de pe Autostrada A0 București – Sud și are mai multe puncte critice din cauza cărora probabil circulația nu va fi deschisă în acest an.

Abia în august directorul general al Companiei de Drumuri Cristian Pistol admitea că constructorul român UMB nu va finaliza în acest an nodul rutier de legătură dintre Autostrada A1 și lotul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești, așa cum atrăgea atenția anterior și Asociația Pro Infrastructura, astfel că descărcarea traficului se va face pe bretele.

„În ce privește Tronsonul 4 (al Drumului Expres Craiova – Pitești), vă asigur că constructorul este bine mobilizat, este o lucrare complicată care a necesitat modificări ale traseului inițial. Dar acestea au fost depășite, iar antreprenorul român este foarte bine mobilizat. Sunt convins că, chiar dacă nu se va face legătura prin nodul rutier cu autostrada A1, vom fi acolo, ceea ce înseamnă că cel puțin bretelele de descărcare din Autostrada A1 în Drumul Expres…. făcându-se posibilă descărcarea între cele două drumuri de viteză. Eu sunt convins că se poate circula anul acesta”, a declarat Cristian Pistol, la Gândul, în august.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. are mai multe puncte critice datorită cărora probabil circulația nu va fi deschisă în acest an.
    Corect : ……din cauza …. nu datorită .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.