Coaliția de guvernare ia miercuri decizii cu privire la modificările Codului Fiscal. Ciolacu: ”Nu creşte absolut nimic, este voba de scoaterea unor excepţii”/ “Nu vom avea impozit progresiv anul acesta”

calculator venituri taxe calcule salarii impozit pixabay.com Sursa foto: Pixabay

O decizie privind modificările Codului Fiscal se va lua miercuri la nivelul coaliției, a spus liderul PSD Marcel Ciolacu, după şedinţa conducerii partidului, transmite News.ro. Despre propunerile PSD, Ciolacu a spus că ar fi vorba despre scoaterea anumitor excepţii, nu de introducerea de taxe noi. El a arătat că trebuie venit cu o impozitare progresivă a pensiilor speciale şi susţin şi deducerile pe salariu până în 4.500 de lei. Despre taxa de solidaritate, redenumită taxă pe sănătate şi educaţie, el a afirmat că nu s-a ajuns la un acord cu cei de la PNL.

”Nu creşte absolut nimic, este voba de scoaterea unor excepţii. Ce susţinem noi, deducerile pe salariu până în 4.500 de lei, suntem total de acord, iar colegii, şi ministrul şi colegii şi eu personal continuăm să avem părerea că trebuie venit cu o impozitare progresivă a pensiilor speciale”, a spus Ciolacu.

Liderul PSD a arătat că miercuri se vor lua deciziile pe modificările la Codul Fiscal.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Despre propunerile PSD, Ciolacu a arătat: ”Eu îmi menţin părarea că ar fi trebuit, anumite companii au avut venituri excepţionale pe perioada pandemiei, pe criza energetică, şi acele companii ar fi trebuit, în acel moment, să întoarcă, fiindcă s-a mărit foarte mult cifra de afaceri, cu aceste necazuri picate pe toată lumea. Mi-aş fi dorit în continuare să fi venit cu o taxă către educaţie şi sănătate. Nu am convenit-o până acum în coaliţie. Noi avem părarea noastră, cei de la PNL au părarea lor”, a spus Ciolacu, arătând că nu este permanentă, ci “pe o perioadă scurtă de timp”.

El a amintit că există deja o directivă europeană care obligă companiile să plătească impozitele acolo unde au profitul, să nu se mai scoată profitul din ţară, ”lucru care se întâmplă şi acum în România”.

Marcel Ciolacu a menţionat că ar fi avut discuţii inclusiv cu comisarii europen, iar mesajul a fost că “se încearcă să se grăbească punerea în aplicare a acestei directive la nivelul Comisiei Europene”.

Liderul PSD a completat: ”V-am spus foarte clar că nu vom avea impozit progresiv anul acesta”.

Despre majorarea TVA, liderul PSD a arătat că pentru catering şi alimentaţie publică, era TVA de 5% şi s-a propus revenirea la 9%, cum este şi excepţia pentru alimentele de bază. ”Nu poţi avea o abordare diferită, de la 5% la restaurant, la 9% în magazine, la zahăr”.

”Vorbim de scoaterea anumitor excepţii, nu de introducerea de taxe noi”, a ţinut să precizeze Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: