Comisarul UE pentru comerț anunță acordul de principiu între Uniune și cinci țări, între care și România, privind cerealele ucrainene

grau cereale recolta agricultura Sursa foto: Pixabay

Cinci ţări ale UE, între care şi România, au ajuns vineri seara la un acord de principiu cu Comisia Europeană, după aproape două săptămâni de negocieri intense, pentru a permite tranzitul în afara regiunii lor a milioane de tone de cereale ucrainene, a anunţat comisarul UE pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, transmite News.ro. Deşi nu a impus propriile restricţii, România s-a alăturat celorlalte patru ţări care au cerut executivului comunitar să lărgească propunerea de “măsuri preventive” temporare.

“Sunt bucuros să anunţ că am ajuns la un acord politic privind importurile de produse agroalimentare ucrainene în UE. Am convenit cu cele cinci state membre vecine ale UE şi cu Ucraina asupra modului în care vom aborda situaţia”, a declarat Dombrovskis într-un mesaj video pe Twitter.

Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au restricţionat importurile de produse ucrainene la începutul acestei luni, în urma protestelor fermierilor din ţările lor, care nu-şi pot vinde recoltele din cauza unei supraoferte ucrainene existente pe piaţa internă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Dombrovskis, care a enumerat elementele-cheie ale acordului, a precizat că aceste măsuri unilaterale vor fi retrase.

Astfel, Comisia Europeană va propune măsuri de salvgardare de urgenţă pentru grâu, porumb, seminţe de rapiţă şi de floarea-soarelui, a spus Dombrovskis, adăugând că ar putea fi explorate măsuri de protecţie şi pentru alte produse, inclusiv uleiul de floarea-soarelui.

El nu a oferit mai multe detalii cu privire la ceea ce presupun măsurile de urgenţă, dar diplomaţii UE spun că importurile acestor produse în cele cinci ţări vor fi blocate, cu excepţia cazului în care vor tranzita către alte ţări din UE sau în ţări terţe.

Deşi nu a impus propriile restricţii, România s-a alăturat celorlalte patru ţări care au cerut executivului comunitar să lărgească propunerea de “măsuri preventive” temporare.

De asemenea, rămâne valabil pachetul de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi din cele cinci state membre şi vor fi întreprinse acţiuni pentru a asigura exportul către alte ţări prin intermediul coridoarelor de solidaritate.

Reacţionând la mesajul comisarului pentru comerţ, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că acordul “păstrează atât capacitatea de export a Ucrainei, astfel încât aceasta să continue să hrănească lumea, cât şi mijloacele de trai ale fermierilor” din UE.

Polonia a salutat, la rândul său, acordul. “Tocmai am finalizat înţelegerile cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte interdicţia privind importul acestor produse agricole, care, mai presus de toate, a dus la destabilizarea pieţei poloneze”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki.

Cele cinci ţări care au negociat cu executivul comunitar au susţinut că aşa-numitele “coridoare de solidaritate” – instituite de UE pentru a ajuta la transferul exporturilor ucrainene pe cale terestră – le-au inundat pieţele interne cu produse agricole ucrainene.

Însă blocarea importurilor ucrainene a stârnit indignarea altor ţări din UE, care au declarat că aceste măsuri subminează piaţa unică a blocului comunitar şi, în acelaşi timp, rupe solidaritatea cu Kievul, notează POLITICO.

Kievul, îngrijorat de decizii

Este puţin probabil însă ca vestea să fie bine primită de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care avertizase că restricţiile la importuri încalcă un acord comercial între cei doi parteneri, UE şi Ucraina, notează POLITICO. “Am discutat despre interzicerea importului de produse agricole ucrainene de către mai multe state vecine”, a declarat ceva mai devreme preşedintele ucrainean în urma unei convorbiri telefonice cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. “Mi-am exprimat profunda îngrijorare cu privire la astfel de decizii şi am subliniat că aceste măsuri reprezintă o încălcare gravă a Acordului de asociere şi a tratatelor fondatoare ale UE”, a subliniat Zelenski.

În aceeaşi ordine de idei, vicepremierul ucrainean Olga Ştefanişina a cerut blocului să suspende măsurile de apărare comercială. “Fluxul de exporturi agricole ucrainene este o chestiune de supravieţuire pentru economia ucraineană, puternic afectată de războiul de agresiune rusesc la scară largă”, a declarat Ştefanişina. “Aşadar, prioritatea noastră comună ar trebui să fie o prelungire a suspendării taxelor de import, a cotelor şi a măsurilor de apărare comercială pentru exporturile ucrainene către Uniunea Europeană”, a spus ea.

Scutirea de taxe vamale pentru produsele ucrainene va fi prelungită

Vestea unui acord a venit la câteva ore după ce ambasadorii UE au susţinut propunerea de prelungire a accesului Ucrainei fără taxe vamale la piaţa unică a blocului.

Schema actuală expiră la începutul lunii iunie şi, sub rezerva aprobării oficiale, ar urma să fie prelungită cu încă un an.

Decizia a fost amânată din cauza negocierilor în curs de desfăşurare privind eliminarea excesului de ofertă reprezentat de cerealele ucrainene.

În iunie anul trecut, Bruxelles-ul a suspendat toate taxele de import pentru mărfurile ucrainene timp de un an pentru a ajuta economia devastată de război a Kievului, ridicând toate taxele vamale pe lângă reducerile tarifare care sunt deja cimentate în Acordul de asociere dintre UE şi Ucraina. Tarifele rămase au fost eliminate pentru produsele industriale, fructe şi legumele şi alte produse agricole.

Normele tarifare fac încă obiectul aprobării oficiale de către Parlamentul European şi ţările UE într-o etapă ulterioară, menţionează POLITICO.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: