Ritmul de creştere a preţurilor de consum în zona euro va coborî anul viitor sub ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană, conform unei versiuni preliminare a celor mai noi prognoze ale Comisiei Europene, ceea ce va avea cu siguranţă un impact asupra dezbaterii cu privire la cât de rapid ar trebui BCE să majoreze dobânzile, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform unui document de lucru al Comisiei Europene, consultat de Bloomberg, preţurile de consum în zona euro cor înregistra un avans de 1,7% în 2023, după o creştere de 3,5% în 2022. Comparativ, prognozele de toamnă mizau pe o inflaţie de 2,2% şi 1,4%.

Prognozele Comisiei Europene estimează că rata inflaţiei va atinge un maxim de 4,8% în acest trimestru, va rămâne peste pragul de 3% până în trimestrul al treilea şi va scădea la 2,1% în ultimele trei luni ale acestui an. În schimb, pe întreg parcursul anului 2023, inflaţia în zona euro ar urma să fie sub ţinta de 2% a BCE.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

În luna ianuarie a acestui an, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un record absolut de 5,1%, în pofida celor care mizau pe o încetinire. Creşterea preţurilor la energie s-a dovedit una persistentă şi a ajutat la stimularea preţurilor şi în alte sectoare.

Această situaţie a determinat o reorientare a oficialilor BCE spre o poziţie de tip “hawk” (-şoim-nr.), cei care susţin necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control. Membrii Consiliului guvernatorilor BCE, Joachim Nagel şi Klaas Knot, au susţinut în ultimele zile o astfel de poziţie.

Prognozele de inflaţie ale Comisiei Europene oferă un semnal cu privire la modul în care ar putea să se schimbe şi prognozele BCE, care urmează să fie revizuite în luna martie. Mai mulţi decidenţi au subliniat în repetate rânduri că aceste prognoze revizuite vor fi un factor crucial în următoarele lor decizii de politică monetară.

În ceea ce priveşte creşterea economică, documentul consultat de Bloomberg arată că Executivul comunitar mizează pe o expansiune a Produsului Intern Brut al zonei euro de 4% în 2022, urmată de un avans de 2,7% în 2023. Asta înseamnă o revizuire în jos cu 0,3 puncte procentuale a prognozelor pentru 2022 dar o îmbunătăţire similară a estimărilor pentru 2023 comparativ cu prognozele de toamnă ale Comisiei.

Bloomberg subliniază însă că prognozele nu au fost încă finalizate şi ar putea să sufere modificări înaintea publicării lor de către Executivul comunitar, în cursul zilei de joi.