Startup-ul chinezesc de rachete LandSpace nu a făcut niciun secret din faptul că a căutat inspirație la SpaceX, compania lui Elon Musk, pe care vizează să o ajungă din urmă, transmite luni Reuters, via Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
La începutul acestei luni, firma cu sediul la Beijing a devenit prima entitate chineză care a efectuat un test cu o rachetă reutilizabilă. Acest lucru a pus SpaceX în alertă, iar LandSpace se pregătește acum să se listeze la bursă pentru a-și finanța proiectele viitoare, exact în timp ce rivalul său american, mult mai mare și cu un succes mai mare, ia în considerare o ofertă publică inițială proprie.
Chiar dacă testul cu racheta Zhuque-3 al LandSpace s-a încheiat cu un eșec, ambiția sa de a deveni a doua companie după SpaceX în domeniul rachetelor reutilizabile oferă un nou impuls industriei spațiale din China, care a fost mult timp dominată de entități de stat ce evită riscurile. „(SpaceX) poate împinge produsele la limită și chiar la eșec, întrucât identifică rapid limitele și iterează”, a declarat proiectantul-șef al Zhuque-3, Dai Zheng, pentru postul de televiziune de stat CCTV, după zborul inaugural al rachetei.
Dai a declarat că decizia sa din 2016 de a se alătura LandSpace și de a părăsi „Academia Chineză de Tehnologie a Vehiculelor de Lansare”, principalul dezvoltator de rachete de stat din țară, a fost parțial motivată de concentrarea SpaceX asupra reutilizării rachetelor și de dorința sa de a crea un echivalent chinezesc.
Obiectivul companiei LandSpace de a asigura Chinei opțiuni de lansare low-cost, similare cu racheta reutilizabilă Falcon 9 a SpaceX, va juca un rol cheie în planurile Beijingului de a ridica pe orbită o constelație de 10.000 de sateliți în următoarele decenii.
„Falcon 9 este o configurație de succes care a fost testată de inginerie”, a declarat Dong Kai, designerul-șef adjunct al Zhuque-3. „După ce am studiat-o, recunoaștem raționalitatea sa; aceasta este învățare, nu imitație. Consider că este un compliment foarte mare ca Zhuque-3 să fie numită un «Falcon 9 chinezesc»”.
Cu o lună înainte ca LandSpace să lanseze Zhuque-3, fondatorul SpaceX, Musk, luase deja notă de designul vehiculului. Când a comentat un videoclip pe X care prezenta asamblarea Zhuque-3, el a spus că racheta fabricată în China a adoptat aspecte ale vehiculului spațial Starship și le-a aplicat pe un design similar cu Falcon 9.
„Au adăugat aspecte ale Starship, cum ar fi utilizarea oțelului inoxidabil și a metaloxului pe o arhitectură Falcon 9, ceea ce i-ar permite să învingă Falcon 9”, a spus Musk în octombrie, în primele sale comentarii publice despre LandSpace.
Caracteristici precum folosirea oțelului inoxidabil și motoarele de rachetă alimentate cu metalox, o combinație de metan și oxigen lichid, sunt doar câteva dintre modalitățile prin care companii precum SpaceX și LandSpace încearcă să reducă costul enorm al lansărilor.
Dar, de departe, cea mai importantă economie de costuri este capacitatea de a lansa o rachetă, apoi de a reveni, recupera și reutiliza prima treaptă echipată cu motoare.
LandSpace pregătește o altă lansare de rachetă după eșecul din decembrie, când propulsorul Zhuque-3 nu a reușit să se aprindă la 3 km de sol pentru a încetini și controla coborârea, astfel că s-a prăbușit.
La rândul său, SpaceX a avut prima sa aterizare reușită cu propulsorul Falcon în 2015, după două încercări eșuate.

Sursa foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia