Compania de Drumuri lansează licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză dintre București și Alexandria, parte din Valahia Expres

Drum expres Bucuresti Alexandria Sursa foto: Cătălin Drulă

Compania de Drumuri a lansat luni licitația pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte din sudul țării: drumul de mare viteză care va lega Bucureștiul de Alexandria, a anunțat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Acesta face parte din proiectul Drumului de mare viteză București – Alexandria – Roșiori – Caracal – Craiova (Valahia Expres), cunoscut și drept Autostrada Sudului (A6).

„Drumul național actual DN6 este demult depășit în termeni de capacitate, traficul fiind de zeci de mii de vehicule pe zi. În plus, ca toate drumurile noastre naționale, străbate foarte multe localități”, afirmă ministrul.

Potrivit lui, licitația este bazată pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat în iarnă de CNAIR. Din contract, va rezulta un „preliminary design”, o documentație cu un nivel de detaliu apropiat de un proiect tehnic, dar care totuși va lăsa libertate constructorilor să vină cu soluții inovatoare și să facă ajustări tehnologice pe design.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

CNAIR a aprobat încă din iulie anul trecut demararea procedurii de achiziție publică pentru studiul de fezabilitate, proiectul de autorizație construcție și proiectul tehnic de execuție pentru acest sector din drumul de mare viteză. Plafonul de achiziție pentru aceste contracte a fost stabilit la 2,5 milioane de euro pentru produse și servicii și 5 milioane de euro pentru lucrări.

La finalul lui iulie 2020, CNAIR a elaborat și depus aplicația de finanțare pentru a solicita bani europeni pentru acest proiect de infrastructură. Potrivit CNAIR, valoarea totală a proiectului este de 17,79 milioane de lei.

Potrivit lor, durata proiectului va fi de 27 luni.

Autostrada Sudului (A6) este o autostradă propusă iniţial încă din 2004 pe traseul Bucureşti – Alexandria – Craiova – Calafat, cu extindere spre Drobeta Turnu Severin – Lugoj (pentru joncţiunea cu Autostrada A1 pe traseul Lugoj – Timişoara – Arad – Nadlac). Primii 11 kilometri ce fac legătura dintre A1 (Balint) şi centura Lugoj au fost deschişi în decembrie 2013.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: