Compania de IT Softelligence vrea să mai angajeze 100 de oameni în următoarele șase luni

tehnologie, tableta Sursa foto: Pixabay

Compania de tehnologie și consultanță Softelligence are în plan să angajeze 100 de dezvoltatori, arhitecți și ingineri de software în următoarele șase luni, pentru a-și extinde astfel echipa existentă cu 40%. Astfel, echipa Softelligence unde lucrează acum 250 de de oameni, urmează să crească la 350 de persoane până în iunie 2022.

Această extindere face parte din planul de a crea și extinde un hub est-european de excelență în consultanță și transformare digitală pentru companiile din domeniul serviciilor financiare, care să deservească clienți de renume din întreaga lume.

„Efortul susținut de digitalizare al clienților existenți, dar și al celor noi cu care am început colaborarea în ultimii trei ani, a dus la implicarea companiei în proiecte tot mai complexe de transformare și consultanță. Am încheiat noi parteneriate și am angajat constant din ce în ce mai mulți experți în România și Marea Britanie, iar acum am deschis un nou centru de specialitate în Macedonia de Nord. Estimările noastre pentru anul viitor indică o implicare tot mai mare a tehnologiei în transformarea marilor jucători internaționali din domeniul bancar și cel al asigurărilor, de aceea echipa noastră se va mări considerabil în următoarea perioadă.”, explică Adrian Blidăruș, CEO și fondator al Softelligence.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Compania intenționează să angajeze experți software specializați în .NET, Java și tehnologii moderne de management de date, dar și arhitecți software, data scientists, leaderi de echipă și manageri de proiect.

Softelligence oferă angajaților săi un pachet salarial competitiv, dar și un mediu de lucru în care aceștia se simt apreciați, unde pot să își pună în valoare ideile și creativitatea, să aibă un impact direct în proiectele în care sunt angrenați și să se bucure de rezultatele muncii lor, avansând în carieră. Compania oferă programe de training și specializare, iar echipa existentă este compusă din experți cu o vastă experiență, care pot ajuta noii colegi să se dezvolte rapid. În 2021, doar în cursuri de specializare, Softelligence a investit peste 100.000 de euro.

În octombrie, compania a deschis o filială în Macedonia de Nord unde urmează să investească 1 milion de euro până la finalul anului 2023.

Softelligence a fost înființată în 2006 în București de către Adrian Blidăruș, care este acum CEO și acționar majoritar, și are în total patru filiale, dintre care două în România (la București și Craiova), una în Marea Britanie și, cea mai nouă, în Macedonia de Nord. Cifra de afaceri totală a companiei, în toate piețele în care activează s-a ridicat în 2020 la 11,4 milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: